Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bill Gates nu înțelege de ce unele persoane nu poartă mască. "Sunt ca nudiștii?"

Miliardarul Bill Gates susține că nu înțelege de ce uneii oameni refuză să poarte masca de protecție și îi compară cu „nudiștii”, scrie Business Insider.

„Ideea că cineva se împotrivește purtării măștii este atât de ciudată pentru mine. Sunt ca nudiștii? Adică, știi, îți cerem să porți pantaloni și nici un american nu spune că asta este ceva îngrozitor”, a spus Bill Gates în cadrul podcastului „Ask Big Questions”.

Masca ne ajută să ținem deschise mai multe lucruri a mai precizat el.

El a fost aprobat imediat de coautoarea podcastului, scriitoarea Rashida Jones. „Dacă îți dorești să revenim la normalitate în viitorul apropiat, poartă mască, sau nu purta mască și stai acasă”, a spus ea.

Bill Gates a explicat și de ce purtarea măștii nu era considerată atât de importantă la începutul pandemiei.

Acesta a explicat că experții și-au bazat sfaturile pe informațiile pe care le aveau despre alte virusuri respiratorii - precum virusul gripal - care se transmit în momentul în care un bolnav tușește. Însă Covid-19 este mult mai contagios și

„Aceste încărcături virale incredibile pe care le vedem la coronavirus nu apar la majoritatea celorlalte virusuri respiratorii. Spre exemplu, dacă o persoană răcită stă o oră, fără mască, într-o cameră cu alți oameni, majoritatea vor rămâne sănătoși. Dar dacă o persoană cu Covid-19 petrece o oră într-o cameră cu alții, o mare parte dintre aceștia s-ar îmbolnăvi. Este ca pojarul”, a explicat Bill Gates, precizând că modelele bazate pe datele despre gripă au fost greșite.

Cercetătorii au descoperit ulterior că pacienții cu coronavirus pot infecta alte persoane chiar dacă nu au simptome. De asemenea, studii ulterioare au arătat că măștile în trei straturi previn răspândirea bolii. În baza acestor noi informații, experții în sănătate au început să recomande populației purtarea măștii de protecție, în special în spațiile închise sau aglomerate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult