Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bilanțul pandemiei de Covid-19 ia amploare în SUA. Apelul vicepreședintelui pentru americani

Your browser doesn't support HTML5 video.

În Statele Unite, bilanțul pandemiei ia amploare de la o zi la alta.

Cel puţin 36 de state americane au anunţat creşteri semnificative ale numărului de bolnavi, spitalele din întreaga țară sunt pline şi doar două state au date în scădere.

Situaţia este atât de gravă încât vicepreşedintele Mike Pence a făcut apel către americani să poarte măşti de protecţie. Este primul oficial de la Casa Albă care lansează acest mesaj.

Mai bine de jumătate dintre statele americane au raportat o creștere alarmantă a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. De altfel, Statele Unite și-au doborât trei zile la rând propriul record de noi infecții.

Sâmbătă, Florida a anunțat peste 9.500 de infectari - peste vârful înregistrat de Italia în perioada în care Peninsula era considerată epicentrul pandemiei.

Citește și
John Wayne
Aeroportul ”John Wayne” ar putea fi redenumit, din cauza trecutului rasist al actorului

De teama apariției unor focare, cunoscutele plaje din Miami vor fi închise pe 4 iulie, de Ziua Independenței.

Primarul Carlos Gimenez, Miami: „Fără nicio îndoială, am văzut o creștere uriașă în categoriile de vârstă 18-34 de ani și 35-44 de ani. Cele două grupuri au foarte multe cazuri de infecție”.

În ciuda faptului că numărul cazurilor a explodat, guvernatorul din Florida nu are de gând să introducă obligativitatea purtării măștilor de protecție în spațiile publice. Are un aliat puternic în acest sens. Este vorba despre președintele Donald Trump, care refuză în continuare să poarte mască. Asta, deși unii dintre aliații săi din Partidul Republican au început să promoveze un asemenea comportament.

Senatorul Mitch McConnell: „E o modalitate bună să arătați că vreți să-i protejați pe alții. Și, în această perioadă, până la descoperirea unui vaccin, trebuie să ne gândim că nu ne protejăm doar pe noi, ci și pe ceilalți”.

Și secretarul pe probleme de sănătate din administrația Trump le-a cerut oamenilor să poarte măști, iar șeful comisiei pentru sănătate din Senat i-a sugerat liderului de la Casă Albă să facă același lucru.

Senatorul Lamar Alexander, șeful Comisiei pentru Sănătate din Senatul american: „Dacă portul măștilor e important - și toți experții din sănătate ne spun că este - pentru a izola pandemia în 2020, ar fi de ajutor dacă președintele ar purta una din când în când, ca să ne ajute să scăpăm de această dezbatere politică unde cei care nu poartă mască sunt cu Trump și cei care poartă sunt împotriva lui”.

În Texas s-au înregistrat peste 5.000 de cazuri noi în fiecare zi de joi încoace. Într-o încercare de a limita dezastrul, guvernatorul a ordonat închiderea barurilor și a recunoscut că s-a grăbit când a permis deschiderea lor, în urmă cu aproape o lună.

Norman Earle: „Am mulți prieteni în industria serviciilor în orașul Montrose și toți s-au îmbolnăvit și și-au închis localurile. Și știam că asta se va întâmpla, dar statul nostru și guvernul federal au permis redeschiderea, o mișcare greșită”.

Pe coasta de Vest, în California, autoritătile se tem că spitalele se vor umple în perioada imediat următoare dacă nu sunt luate urgent măsuri de limitare a răspândirii bolii. Statul american a înregistrat un vârf de 6.000 de cazuri noi într-un interval de 24 de ore.

Insă bilanțul real al pandemiei în Statele Unite ar putea fi mult mai mare, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Cercetătorii au publicat un studiu potrivit căruia numărul total de cazuri ar putea fi de până la 24 de ori mai mare decât datele oficiale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult