Bilanțul exploziei din Paris a crescut. Trupul unei femei, găsit printre dărâmături
Your browser doesn't support HTML5 video.
În dimineaţa zilei de duminică, pompierii şi Parchetul au anunţat dispariţia unei tinere femei care continua să fie căutată de echipele de salvare. Trupul neînsufleţit găsit sub dărâmături ar putea fi al acestei persoane date dispărute, chiar dacă este încă necesar să fie confirmat acest lucru, a precizat o sursă apropiată anchetei.
Femeia căutată "locuia într-un apartament situat deasupra punctului central al exploziei şi s-ar putea afla sub dărâmături", a declarat puţin mai devreme duminică un purtător de cuvânt al pompierilor.
Sâmbătă dimineaţa, o violentă explozie, probabil cauzată de o scurgere de gaz, a provocat moartea mai multor persoane, dintre care doi pompieri şi o turistă spaniolă. De asemenea, în jur de 50 de persoane au fost rănite, dintre care zece grav.
Explozia s-a produs într-un imobil în care se află o brutărie şi un restaurant la parter şi unde pompierii interveniseră pentru o scurgere de gaze în arondismentul IX din Paris. Aproximativ 150 de locuitori ai cartierului au fost evacuaţi şi au fost relocaţi provizoriu.
Pompierii din Paris au lansat o chetă pentru susţinerea familiilor celor doi pompieri ucişi în explozie. Duminică la prânz, erau deja strânşi 12.000 de euro.