Biden îl ironizează pe Trump: „Un candidat este prea bătrân şi incapabil mental pentru a fi preşedinte. Celălalt sunt eu”
Apariţia lui Biden la dineu, unde politicieni şi jurnalişti glumesc unii pe seama altora la un eveniment la care stilul vestimentar reprezintă un simbol al rafinamentului suprem, a fost prima de acest fel la care un preşedinte a participat în persoană, de la ultima apariţie a fostului preşedinte Donald Trump în 2018.
Biden, în vârstă de 81 de ani, a obţinut recent nominalizarea Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale din acest an şi se va înfrunta cu Trump, în vârstă de 77 de ani, în noiembrie. Biden încearcă să-i atragă pe alegători, să-şi sporească cotele de aprobare, aflate la un nivel scăzut, şi să atenueze îngrijorările că este prea bătrân pentru a candida din nou.
"Un candidat este prea bătrân şi incapabil mental pentru a fi preşedinte. Celălalt sunt eu", a spus Biden sâmbătă, în faţa a peste 650 de invitaţi, printre care premierul irlandez Leo Varadkar, fondatorul Amazon şi proprietarul Washington Post Jeff Bezos şi CEO-ul TikTok, Shou Zi Chew, platformă care ar putea fi interzisă în SUA.
Campania lui Trump nu a răspuns unei solicitări de a face comentarii, scrie Reuters, care aminteşte că şi Trump a pus la îndoială capacitatea mentală a lui Biden de a fi preşedinte.
Biden a subliniat importanţa presei, despre care a spus că nu este "inamicul poporului", în contrast puternic cu remarcile anterioare ale lui Trump despre mass-media.
Preşedintele american a vorbit şi despre războiul din Ucraina cu prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, care a participat la dineul de sâmbătă. "Nu ne vom pleca, ei (ucrainenii) nu se vor pleca şi eu nu mă voi pleca", a spus Biden.
După discurs, Biden a coborât în sală, a făcut selfie-uri cu reporterii şi a sunat-o pe mama unui invitat.
La evenimentul de sâmbătă au luat cuvântul guvernatoarea statului Michigan, Gretchen Whitmer, care a reprezentat Partidul Democrat, şi guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, din partea Partidului Republican.
Cox, în vârstă de 48 de ani, a glumit spunând că îşi anunţă candidatura la preşedinţie "în 2052, când încă voi fi mai tânăr decât preşedintele Biden şi preşedintele Trump".