Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Biden, după ce Trump a fost condamnat penal: „E periculos, e iresponsabil ca cineva să spună că procesul a fost trucat”

Preşedintele american Joe Biden a afirmat vineri că este "periculos" şi "iresponsabil" din partea lui Donald Trump să susţină că procesul său penal de la New York în care a fost găsit vinovat în ajun a fost unul "trucat".

"E periculos, e iresponsabil ca cineva să spună că (procesul) a fost trucat pur şi simplu pentru că nu-i convine verdictul", a declarat Biden în preambulul unei alocuţiuni la Casa Albă privind situaţia din Orientul Mijlociu, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Trump a calificat vineri drept "foarte incorect" procesul penal în care a fost găsit, joi, vinovat pentru fals în contabilitate în legătură cu o plată de 130.000 de dolari către o fostă actriţă de filme porno cu scopul ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii intime a lor înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016.

Într-o declaraţie acordată presei din holul Trump Tower din Manhattan, candidatul republican ce aspiră din nou la preşedinţia SUA a anunţat că va face "recurs împotriva acestei înşelătorii" şi l-a acuzat pe preşedintele democrat Joe Biden şi pe "gaşca" acestuia că sunt "bolnavi" şi "fascişti".

Campania Trump anunţă colectarea de donaţii-record

În paralel, echipa de campanie a lui Trump a anunţat vineri că după condamnare a strâns 35 de milioane de dolari din donaţii online, subliniind că verdictul a impulsionat susţinerea pentru acesta "mai mult decât oricând înainte".

Citește și
donald trump condamnare
Liderii din Europa care iau apărarea condamnatului Donald Trump. ”Om de onoare” și ”victimă a hărțuirii”

"La câteva minute după anunţarea verdictului, sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost depăşit, iar în pofida întârzierilor temporare preşedintele Trump a strâns 34,8 milioane de dolari din mici donaţii", au afirmat într-un comunicat consilierii de campanie Chris LaCivita şi Susie Wiles, precizând că cifra anunţată este aproape dublu faţă de cea mai bună zi înregistrată pe platforma oficială de donaţii a Partidului Republican, WinRed - şi mai mult, 30% din donaţii au fost efectuate de donatori noi.

"Joe escrocul şi democraţii, cu vânătoarea lor de vrăjitoare, au mobilizat mişcarea MAGA ("Make America Great Again", sloganul lui Donald Trump, n.red.AFP) mai puternic ca oricând înainte", au mai remarcat consilierii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult