Biden anunță că primele camioane cu ajutor vor ajunge în Gaza în cel mult 48 de ore. „Drumul a trebuit să fie reparat”
"Am primit promisiunea israelienilor şi a preşedintelui egiptean că această trecere va fi deschisă. Drumul a trebuit să fie reparat, era în stare foarte proastă. Cred că în următoarele 24 până la 48 de ore primele 20 de camioane vor trece graniţa" dintre Egipt şi Gaza, a declarat preşedintele american în marja unei reuniuni SUA-Uniunea Europeană.
În cea de-a 14-a zi a războiului dintre Israel şi Hamas, declanşat de un atac sângeros fără precedent al Hamas, ONU estimează că cei în jur de 2,4 milioane de locuitori din Gaza - dintre care jumătate sunt copii - se află în pragul "catastrofei" pentru că Israelul le refuză orice acces la apă, electricitate sau combustibil.
Ajutorul internaţional aşteptat de palestinieni în Gaza se acumulează vineri în apropierea frontierei cu Egipt, în timp ce cartiere întregi au fost complet distruse şi peste un milion de persoane au fost strămutate după asediul impus de Israel la 9 octombrie.
Fâşia Gaza era deja supusă unei blocade terestre, maritime şi aeriene de când Hamas a preluat puterea în enclavă în 2007.