Barcă cu 37 de pescari, dispărută în Indonezia. 11 persoane, găsite în viaţă, pe mare. Căutările continuă
Speranţele sunt întreţinute de descoperirea, în urmă cu o zi, a 11 supravieţuitori care pluteau pe mare de trei zile, transmite Reuters.
Ambarcaţiunea cu 37 de membri ai echipajului s-a scufundat sâmbătă în apropierea insulei Selayar, în largul provinciei Sulawesi de Sud, potrivit agenţiei de căutare şi salvare, iar cei 11 supravieţuitori în veste de salvare au fost reperaţi de pescari abia marţi. Alţi doi membri ai echipajului au fost găsiţi morţi.
„Abia marţi am primit raportul despre scufundarea ambarcaţiunii de la cei care au supravieţuit”, a declarat pentru Reuters şeful diviziei locale de operaţiuni, Andi Sultan.
Navele marinei şi bărci de pescuit ajutau miercuri la căutări. Presa locală a prezentat o imagine cu personalul marinei ridicând un corp al unuia dintre membrii echipajului mort, găsit cu o zi înainte, acoperit cu un cearşaf portocaliu.
Ambarcaţiunea plecase din capitala Jakarta pe 3 martie, îndreptându-se spre apele din largul insulei Lombok, la aproximativ 1.000 km distanţă. La jumătatea călătoriei, nava s-a răsturnat din cauza valurilor mari şi a vântului puternic, a declarat Andi.
Sezonul ploios din Indonezia a început în ianuarie, agenţia meteorologică prognozând că va atinge apogeul în această lună, în special pe insulele Java şi Sumatra.