Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani nu au permisiunea de a părăsi Ucraina

Your browser doesn't support HTML5 video.

Bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani nu au permisiunea de a părăsi ţara pe timpul stării de urgenţă, transmite dpa.

Acestora nu li se permite să treacă frontiera, a anunţat joi seara şeful autorităţii vamale ucrainene din Lvov, Daniil Menşikov, pe Facebook.

El le-a cerut oamenilor să nu intre în panică şi să nu încerce să treacă frontiera pe cont propriu.

URMĂREȘTE AICI INFORMAȚII ÎN TIMP REAL DIN UCRAINA

Preşedintele Volodimir Zelenski a semnat joi ordinul de mobilizare generală valabil pentru 90 de zile ce prevede convocarea incorporabililor şi a rezerviştilor ca urmare a invaziei declanşate de Rusia, a transmis agenţia UNIAN.

Zelenski ordonase deja în cursul săptămânii o mobilizare parţială a rezerviştilor.

Despărțiri dureroase au loc la granițele Ucrainei. Cu lacrimi în ochi, bărbații îți îmbrățiseaza copiii, nepotii sau sotiile și se întorc cu inima frântă să lupte într-un război pe care nu și-l imaginau nici în cele mai negre coșmaruri. Unii nici nu mai privesc în urmă pentru că momentul despartirii le provoacă prea multă durere.

Cetățean ucrainean: "Soția mea nu poate conduce mașina, iar eu nu am voie să trec granița. Asta înseamnă că familia mea va rămâne aici în pericol, ieri o rachetă a explodat chiar lângă casa noastră, ne-am speriat teribil. Suntem din Odessa."

Femeie din Odessa: "Nu stiu ce se întâmplă acum în Odessa pentru că am fost pe drum între timp, dar ieri au fost trei explozii despre care s-a spus că au avut loc la unele baze militare."

Printre cei care au fugit din calea bombardamentelor sunt și cetățeni români.

Discuție cu un român din Dnipro:

"Pe drum am văzut tancuri ucrainene, convoaie militare, înainte să plecăm am auzit niște explozii, venind dinspre Harkiv, care nu e departe de Dnipro. Fum negru. Aici la frontieră care e situația? Nu lasă să treacă ucraineni între 20 și 60 de ani. De ce? Au dat decret că sunt apți de luptă. Prietenul fetei mele e ucrainean, are 20 de ani și nu vor să-l lase. Cât de mare e coada dinspre Odessa? 40 de kilometri! 12 ore ne-a luat să ajungem până aici."

Potrivit Poliției de frontieră din Republica Moldova, în ultimele 12 ore, aproape 10 mii de cetățeni ucraineni au trecut granița din Ucraina.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult