Atac armat într-un hotel de cinci stele din Pakistan. Ce grupare l-a revendicat
Atacul armat s-a încheiat cu moartea a cel puţin trei atacatori aparţinând unei grupări separatiste şi a unui agent de securitate, informează EFE.
"Cei trei terorişti au fost ucişi de forţele de securitate'', a declarat pentru EFE ministrul de interne al provinciei, care a spus că în momentul atacului nu se afla niciun cetăţean străin în hotel.
Potrivit ministrului, atunci când teroriştii au încercat să intre în hotelul Pearl Continental, de cinci stele, bine păzit şi situat în oraşul de coastă Gwadar, agenţii de securitate au dat alarma şi "clienţii hotelului au fost evacuaţi imediat".
Armata de Eliberare din Belocistan, care urmăreşte independenţa provinciei, a revendicat comiterea atacului. Gruparea secesionistă a afirmat pe reţeaua socială Twitter că a efectuat atacul "împotriva investitorilor chinezi şi a altor investitori internaţionali aflaţi în hotelul PC (Pearl Continental)".
Într-un al doilea mesaj, gruparea insurgentă a distribuit o fotografie cu presupuşii atacatori în care se văd patru bărbaţi înarmaţi îmbrăcaţi în uniforme militare şi cu steagul roşu, verde şi albastru al grupării.
Aceeaşi formaţiune a revendicat în noiembrie anul trecut un atac asupra unui consulat chinez în oraşul-port Karachi, în sudul Pakistanului, care a dus la moartea a trei agresori.
China are o prezenţă largă pe teritoriul pakistanez datorită Coridorului Economic China-Pakistan (CPEC), un proiect de infrastructură în valoare de peste 60 de miliarde de euro pe care îl finanţează. Lansat în 2015, acest proiect prevede între altele construcţia unei rute comerciale care va lega provincia chineză Xinjiang din nord-vestul ţării de portul pakistanez Gwadar, unde se află hotelul atacat sâmbătă.
Belocistan, provincia cea mai vastă şi mai puţin populată din ţara asiatică, este scena unor atacuri regulate ale grupurilor secesioniste, precum şi a grupurilor armate islamiste şi a reţelelor mafiote care operează în Pakistan, ceea ce o face una dintre cele mai instabile şi nesigure din ţară.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!