Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bărbat înarmat, împușcat într-o gară din Belgia. Suspectul ar fi încercat să-i atace pe oamenii legii

Poliţia belgiană a împuşcat şi rănit grav marţi seară un bărbat înarmat cu un cuţit în principala gară feroviară din oraşul Ghent, acesta fiind transportat la spital, relatează agenţiile DPA şi Reuters, citând mass-media din Belgia.

Procuratura din regiunea Flandra de Est a deschis o investigaţie pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate în gara Sfântul Petru din Ghent.

Potrivit unor martori, bărbatul a atacat poliţişti.

Principala intrare în gară a fost închisă pentru câteva ore după incident, însă circulaţia trenurilor nu a fost întreruptă, a precizat compania feroviară de stat SNCB într-o postare pe Twitter.

Belgia şi-a redus luni nivelul de alertă privind ameninţarea teroristă, precizând că un atentat este mai puţin probabil, la un an şi zece luni după atacurile de la Bruxelles soldate cu 32 de morţi.

Premierul belgian Charles Michel a declarat că nivelul de alertă de securitate a fost coborât de la 3 la 2 (pe o scară maximă până la 4), ceea ce indică un risc mediu de atac terorist.

Citește și
tanara injunghiata
Tânără de 26 de ani, ucisă de fostul iubit subofițer, la salonul unde lucra

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult