Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Balcanii s-au transformat într-un cuptor. Bosniacii se răcoresc lângă fântâni, sârbii iau pauză din activitățile zilnice

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un incendiu izbucnit în suburbiile din sudul Atenei a fost stins, după mari eforturi, de pompierii eleni. Însă pericolul rămâne, în condiții de secetă și arșiță persistentă.

Au fost emise alerte de incendii de vegetație în multe zone ale Greciei, printre care Attica sau insulele Evia și Lesbos. În același timp, Balcanii se sufocă sub un val de caniculă sahariană.

Incendiul a izbucnit într-o așezare aflată la 30 de km sud de Atena, aproape de sediul Academiei Militare Elene. Flăcările au pârjolit fulgerător vegetația uscată și livezile de măslini. Localnicii au fost evacuați în grabă, când vâlvătaia a ajuns în zona caselor!

Mai multe clădiri și chiar ambarcațiuni s-au făcut scrum!

Localnic: „Trebuie să curățăm vegetația uscată, pentru că, după cum puteți vedea, există un mare pericol să ne pierdem viețile și casele."

Citește și
Canicula
Nu scăpăm de caniculă. Meteorologii au prelungit din nou codurile galben și portocaliu. Temperaturi de aproape 40 de grade

155 de pompieri, 45 de autospeciale, șase avioane și 12 elicoptere au luptat cu flăcările până după lăsarea întunericului. Spre dimineață, eforturile lor au dat roade.

Autoritățile elene spun că focul nu a fost provocat doar de caniculă. Anchetatorii au intrat în posesia unei înregistrări video în care se vede cum un bărbat dă foc la iarba uscată, având lângă el o canistră cu combustibil.

Pompierii eleni sunt în alertă și în insulele Naxos și Lesbos, unde un incendiu de vegetație se extinde într-o zonă greu accesibilă, cu livezi de măslini.

Valul de căldură saharian care provoacă arșiță la greci a încins și Bosnia. Termometrele din centrul capitalei Sarajevo au indicat, miercuri, 40 de grade Celsius. Localnicii și turiștii au căutat răcoarea în preajma fântânilor publice.

Nejra Junuz Guzic, medic: „Am primit pacienți care au leșinat, fiindcă le-a scăzut tensiunea. Ne așteptăm ca numărul pacienților să crească, pe măsură ce canicula se întețește.”

Meteorologii spun că valul de caniculă va atinge apogeul vineri.

Și sârbii se coc la temperaturi neobișnuit de mari. În Belgrad, s-au înregistrat 36 de grade Celsius, cu zece mai mult decât media acestei perioade. Orașul a fost ieri mai gol ca de obicei.

„Beau cât de multe lichide pot. Din păcate, nu pot sta acasă. Plec spre serviciu chiar la miezul zilei.”

„M-am obișnuit cu căldura, întrucât lucrez alături de tatăl meu pe un şantier de construcții. Dar când e excesiv de cald, facem pauză”, spun câțiva locuitori din Belgrad.

Arșița se va accentua azi și mâine, când, în capitala sârbă, sunt așteptate maxime de 40 de grade Celsius.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult