Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Băiețel agățat de trupul tatălui mort după bombardament, imagine puternică a războiului din Yemen

Imagini cu un puternic impact emoțional au fost surprinse după raidul aerian al coaliției condusă de Arabia Saudită de duminică noapte, când au fost ucise între 20 și 40 de persoane aflate la o nuntă, îm Yemen.

Un băiețel care nu are mai mult de 7-8 ani, în stare de șoc, a rămas agățat de trupul tatălui ucis în bombardament. Copilul este vizibil șocat și refuză să accepte că părintele lui este mort.

Salvatorii sosiți la fața locului l-au surprins în câteva cadre. Copilul trage de trupul tatălui și de camășa repetând "nu, nu, nu", în timp ce salvatorii încearcă să-l evacueze din zonă, relatează Russia Today.

Martorii incidentul cutremurător arfirmă că băiatul a refuzat să accepte că tatăl său era mort, spunând că doarme, că se va trezi în curând și că vor pleca împreună acasă, departe de bombe.

Potrivit sursei citate, copilul ar fi stat lângă cadavrul tatălui toată noaptea, el fiind descoperit în cursul dimineții de salvatori.

Citește și
arma anti aeriana
Arabia Saudită a interceptat o rachetă care se îndrepta spre Riad. Cine ar fi lansat-o
Între 20 și 40 de persoane care participau la o nuntă într-un sat din nordul Yemenului au fost ucise, în cursul nopţii de duminică spre luni, într-un atac aerian întreprins de coaliţia militară condusă de Arabia Saudită. Numărul victimelor diferă în funcție de sursa căre relatează incidentul.

Şeful spitalului Al Jumhouri din Hajjah a declarat, prin telefon pentru Reuters, că au fost aduse 40 de cadavre, majoritatea ciopârţite, şi că 46 de persoane au fost rănite, printre care 30 de copii.

Localnici şi medici au declarat că 20 de participanţi la nuntă au fost ucişi şi cel puţin 30 răniţi.

Postul de televiziune Al-Masirah al rebelilor şiiţi houthi a anunţat pe contul său de Twitter că 33 de oameni au fost ucişi şi alţi 55 răniţi.

Coaliţia arabă susţinută de Occident luptă de trei ani împotriva rebelilor înarmaţi houthi, care controlează zona şi o mare parte din nordul Yemenului.

Coaliţia a lansat mii de lovituri aeriene într-o campanie de restabilire a guvernului recunoscut internaţional, însă bombe rătăcite au ucis sute de civili în spitale, şcoli şi pieţe.

Coaliţia afirmă că nu are ca ţintă civili şi a înfiinţat o comisie de anchetă privind atacuri care s-ar fi soldat cu victime în masă. Comisia a absolvit însă coaliţia de orice vină.

Războiul din Yemen a ucis mai mult de 10.000 de oameni, a obligat peste 2 milioane să se refugieze şi a adus ţara în pragul foametei, potrivit Naţiunilor Unite.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult