Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Copilul cu tricoul lui Messi din pungă, în pericol. Îi cere ajutorul idolului său

Your browser doesn't support HTML5 video.

Faima le-a transformat viaţa într-un coşmar unui băieţel afgan şi familiei sale. Băiatul avea cinci ani când pasiunea lui pentru fotbal şi pentru Lionel Messi a atras atenţia lumii întregi, inclusiv a fotbalistului.

Din păcate însă, celebritatea l-a transformat într-o ţintă. Doi ani mai târziu, copilul trăieşte ascuns şi mama lui îi cere din nou ajutorul lui Messi.

În urmă cu doi ani, imaginile cu băiatul făceau înconjurul lumii: un copil afgan de cinci ani care îşi imita idolul, pe Lionel Messi, purtând pe post de tricou o pungă de plastic cu numărul zece înscris pe ea. Imaginile au ajuns şi la Messi, care i-a trimis băiatului un tricou cu autograf şi chiar s-a întâlnit cu el. Dar faima poate avea urmări periculoase în Afganistan.

Shafiqa Ahmadi, mama copilului: "Era mai bine ca Murtaza să nu fie cunoscut. Acum stă numai în casă. Nu doar talibanii, ci şi alte grupări au crezut că Messi i-a dat o mulţime de bani. Nu l-am mai lăsat la şcoală, eram ameninţaţi tot timpul."

La scurt timp după întâmplarea cu Messi, satul în care locuia Murtaza cu familia lui a fost atacat de talibani. La şapte ani, băiatul are amintiri înspăimântătoare.

Citește și
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguta Vasilescu, s-a prezentat la Tribunalul Bucuresti
Cat ar primi Messi daca ar avea un copil in Romania. Justificarea Olgutei Vasilescu ca sa plafoneze indemnizatiile mamelor

Murtaza Ahmadi: "Talibanii ne omorau rudele. Opreau maşini şi omorau pasagerii, intrau în case şi omorau oameni. Talibanii nu ne dădeau voie să jucăm fotbal sau măcar să ieşim din casă. Auzeam din casă zgomotul puştilor automate şi rachetelor. Auzeam oameni ţipând."

Mama lui l-a luat pe Murtaza în toiul nopţii şi a fugit la Kabul, în timp ce tatăl a rămas în urmă să lupte. Sunt într-o tabără de refugiaţi, dar nu se simt în siguranţă nici acolo. Şi totuşi Murtaza n-a încetat să bată mingea şi să viseze.

Murtaza Ahmadi: "Vreau să plec din ţara asta, pentru că aici e război. Vreau să devin fotbalist ca Messi, vreau să joc cu Messi."

Mama băiatului speră ca Messi să-i ajute să plece din ţară, pentru ca Murtaza să poată avea un viitor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult