Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un băiat de 16 ani din Marea Britanie, înjunghiat mortal de doi adolescenți, după ce l-au confundat

Un băiat în vârstă de 16 ani a fost înjunghiat mortal de doi adolescenți în Southall, Marea Britanie, care l-au confundat cu o altă persoană. 

Cei doi atacatori l-au ucis cu 15 lovituri de cuțit și apoi l-au lăsat într-o baltă de sânge.

Băiatul de 16 ani se îndrepta spre casă după o seară petrecută în parc alături de prietenii săi. La un moment dat, a observat doi adolescenți alergând spre el și a fugit imediat înapoi spre prietenii săi pentru a-i avertiza. În acel moment, tânărul s-a împiedicat și a căzut, moment în care cei doi adolescenți s-au năpustit asupra lui și l-au înjunghiat în spate.

Ulterior, atacatorii au fugit de la locul faptei, lăsându-l pe băiat într-o baltă de sânge, scrie Independent.

Un martor a alertat imediat autoritățile, iar echipajele de salvare ajunse la fața locului au încercat să îl salveze pe tânăr, însă nu au reușit și au declarant decesul acestuia.

„Mi-am pierdut soțul și acum mi-am pierdut și singurul copil”, a mărturisit mama băiatului, al cărui tată a fost ucis de talibani în 2019.

Potrivit polițiștilor, atactul a durat mai puțin de 30 de secunde.

Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili toate circumstanțele producerii acestei tragedii.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult