Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Baby K denunţă „nebunia” selfie-urilor după ce a fost rănită de o fană. Ce a pățit cântăreața la un concert

Cântăreaţa italiană de pop rap Baby K, rănită accidental de o fană entuziasmată, a anunţat miercuri că este nevoită să îşi anuleze restul turneului din această vară.

Baby K denunţă totodată „nebunia” selfie-urilor realizate fără a lua în considerare siguranţa artiştilor, informează AFP, conform Agerpres.

Baby K a afirmat că a suferit „un traumatism la piept” după ce a fost „lovită” de o femeie la sfârşitul unui concert pe care l-a susţinut luni la Termano (est). Potrivit spuselor sale, o mulţime de admiratori s-a înghesuit în jurul său, în speranţa de a pleca cu un selfie.

Cântăreaţa în vârstă de 40 de ani, care a prezentat dificultăţi de respiraţie, a explicat că a fost supusă unor analize la spital şi ulterior a decis să îşi scurteze turneul.

„Cel mai important lucru pentru oameni este să facă o fotografie, însă acest lucru a devenit foarte periculos”, este „o nebunie”, a declarat artista într-o înregistrare video postată pe TikTok.

Citește și
spioni rusia sua
Șeful spionajului rus a vorbit cu directorul CIA despre ”ce e de făcut cu Ucraina”. Ce se va întâmpla

„Nu mă plâng că fac poze, îmi place să privesc oamenii în ochi şi să văd chipurile zâmbitoare (...), dar nu este posibil să nu pui siguranţa pe primul loc”, a adăugat ea, acuzând poliţiştii locali că „au făcut opusul” muncii lor.

Baby K, în vârstă de 40 de ani, pe numele său real Claudia Nahum, s-a născut în Singapore şi a locuit la Londra şi apoi la Roma.

Ea a vândut sute de mii de copii ale albumelor sale, iar unele dintre melodii s-au bucurat de un mare succes, printre acestea numărându-se „Roma Bangkok” şi „Killer”.

În 2022, ea a lansat „Bolero”, în duet cu cântăreaţa britanico-franco-libaneză Mika.

Baby K are peste 730.000 de abonaţi pe Instagram, iar videoclipul piesei „Roma Bangkok” are peste 300 de milioane de vizualizări pe canalul de YouTube al artistei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult