Avionul care ar putea revoluționa cursele aeriene. Ce dotări unice are. VIDEO
Galerie foto
Este vorba despre un nou avion, în formă de V, creat de experți de la Universitatea Tehnică din Delft, Olanda, și susținut financiar de KLM.
Avionul „Flying-V” poate căra până la 314 pasageri și a fost numit după chitara electrică celebră Gibson Flying-V, folosită de artiști precum Eddie Van Halen sau Jimi Hendrix.
Creatorii spun că datorită configurației unice, noul avion folosește cu 20% mai puțin combustibil decât avioanele clasice, astfel că se vor reduce considerabil emisiile de monoxid de carbon. Aripile ar putea găzdui pasageri, transport cargo și alte încărcături.
Mărimea noului avion este asemănătoare cu a unui Airbus A350 sau Boeing 787 și ar putea folosi porțile, hangarele și pistele deja existente.