Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Avion prăbușit în Columbia. Cei patru copii dispăruţi de o lună în junglă, „în viață”. Mama lor a murit în accident

Autorităţile columbiene au declarat, luni, că cei patru copii dispăruţi în jungla amazoniană de aproape o lună, după ce avionul în care se aflau s-a prăbuşit, sunt „în viaţă”. În accident au murit mama lor şi alţi doi adulţi.  

Avionul Cessna 206 în care călătoreau cei trei copii în vârstă de 4, 9 şi 13 ani şi un bebeluş de 11 luni a dispărut de pe radare la 1 mai în apropiere de San José del Guaviare, în departamentul Caqueta, în sudul Columbiei. Aeronava a fost găsită la 15 mai cu vârful strivit în pământ, într-o vegetaţie densă, relatează AFP, citată de News.ro.

Resursele considerabile de căutare desfăşurate de autorităţi au permis găsirea rapidă a mai multor „dovezi de viaţă”, inclusiv amprente, fructe mestecate şi un adăpost improvizat. Marţea trecută, cei aproape 200 de oameni mobilizaţi, inclusiv militari şi indigeni, au descoperit o pereche de adidaşi şi un scutec.

„Din dovezile obţinute, am ajuns la concluzia că sunt în viaţă copiii. Dacă ar fi fost morţi, cu siguranţă ar fi fost uşor să-i găsim, deoarece ar fi fost imobili”, iar câinii de urmă trimişi pentru a-i găsi „ne-ar fi ghidat”, a declarat generalul Pedro Sanchez pentru W Radio.

Căutările în jurul epavei avionului se întind pe o suprafaţă de aproximativ 323 de kilometri pătraţi, de trei ori mai mare decât Parisul însuşi.

Citește și
Avion
Avion prăbușit în Columbia. Patru copii sunt căutați prin junglă de autorități

Generalul a recunoscut că i se pare „ciudat” faptul că cei patru copii „nu s-au oprit, în ciuda lansării a peste 10.000 de pliante şi kituri de supravieţuire” care conţineau alimente, apă şi instrucţiuni despre ce trebuie să facă.

Pedro Sanchez a estimat că unităţile sale se aflau la mai puţin de 100 de metri de copii, dar că ploaia, vegetaţia şi terenul mlăştinos au îngreunat căutările.

Potrivit bunicului copiilor, cel mai mare dintre fraţi, o fată, care provine dintr-o comunitate indigenă Uitoto, este „puternică” şi „inteligentă” şi a reuşit să îi pună în siguranţă pe ceilalţi, care sunt „obişnuiţi cu jungla”.

La 17 mai, preşedintele Gustavo Petro anunţase că au fost găsiţi în viaţă copiii, transmiţând informaţii neconfirmate, iar a doua zi a trebuit să îşi retracteze declaraţia.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult