Avioanele de luptă NATO, mobilizate în urma unui nou atac al Rusiei în Ucraina. Statul care a intrat în alertă
Dimineaţă devreme, armata poloneză a postat pe X un mesaj prin care şi-a avertizat cetăţenii că avioane poloneze şi aliate zboară în spaţiul aerian polonez, ceea ce poate provoca zgomot în partea de sud-est a ţării.
"În această seară se observă o activitate intensă a aviaţiei cu rază lungă de acţiune a Federaţiei Ruse, legată de lansarea unor lovituri cu rachete asupra unor obiective situate pe teritoriul Ucrainei. Au fost iniţiate toate procedurile necesare pentru a asigura securitatea spaţiului aerian polonez”, a transmis Comandamentul.
Măsurile Poloniei vin după ce în noaptea de 24 martie, într-un alt atac, una dintre rachetele de manevră lansate de aviaţia rusă cu rază lungă de acţiune a intrat în spaţiul aerian polonez timp de 39 de secunde, potrivit News.ro.
Polonia l-a convocat pe ambasadorul rus la Varşovia pentru a-i înmâna o notă de protest şi a cere explicaţii, dar acesta nu a răspuns solicitării poloneze. În acelaşi timp, ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysh, a declarat că Polonia ar fi doborât racheta rusă dacă ar fi existat semne că aceasta se îndrepta spre o ţintă de pe teritoriul polonez.
Rusia a lansat în cursul nopţii un puternic atac aerian asupra instalaţiilor energetice din Ucraina, folosind diferite tipuri de rachete şi drone de atac. Apărarea aeriană ucraineană a anunţat că a distrus 84 din cele 99 de ţinte aeriene inamice folosite de Rusia pentru a ataca diverse regiuni din Ucraina.
În România sunt suspiciuni că o dronă ar fi explodat în Insula Mare a Brăilei, autorităţile căutând indicii în acest sens după ce au fost sesizate de localnici.