Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Avioane de luptă ale armatei ruse au condus atacuri contra rebelilor în provincia Deraa, Siria

Avioane de luptă ale armatei ruse au condus duminică atacuri în provincia Deraa, în sudul Siriei, controlată încă în mare parte de rebeli, relatează Reuters.

Acesta este primul ajutorul aerian oferit de Moscova armatei siriene în ofensiva pentru a recaptura zona stretegică aflată la granița cu Iordania și regiunea Înălţimile Golan, ocupată de Israel.

Potrivit unor surse citate de Reuters, două centre care monitorizează aviația militară au înregistrat cel puțin 20 de atacuri aeriene în Busra al Harir, la nord-est de orașul Deraa.

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP, avioanele rusești au lansat cel puțin 25 de atacuri asupra unor orașe ocupate de rebeli, în provincia Deraa. Acestea ar fi primele atacuri aeriene ale Rusiei în Siria din 2017 încoace.

Potrivit organizației OSDO forţele regimului sirian au câştigat teren sâmbătă în faţa rebelillor, în sudul ţării, după mai multe zile de bombardamente intensive. Trupele regimului au avansat în regiune cucerind satele Al-Boustane şi al-Choumariy.

Informaţia despre progresul trupelor regimului în estul provinciei Deraa a fost transmisă şi de agenţia oficială de presă Sana. Luna trecută, SUA au avertizat regimul lui Bashar al-Assad în legătură cu o acţiune “fermă” în cazul încălcării regimului de încetare a focului.

După ce a securizat capitala Damasc, armata siriană a trimis întăriri şi se concentrează asupra sudului ţării, unde rebelii controlează încă în mare parte provinciile Deraa şi Soueida.

Potrivit OSDO, aviaţia regimului bombardează zonele rebele lansând inclusiv butoaie cu explozivi, o armă utilizată pentru prima oară după aproape un an la Deraa.

De marţi, cel puţin 19 civili au fost ucişi în zonele rebele, conform OSDO.

De cealaltă parte, opt soldaţi ai regimului au murit în confruntările de sâmbătă cu rebelii, numărul pierderilor din această tabără ajungând, începând de marţi, la 13. Peste 12.000 de sirieni au fugit din provincia Deraa în ultimele zile.

Conform Naţiunilor Unite, aceste operaţiuni ale regimului pun în pericol peste 750.000 de civili din regiune.

Cu ajutorul sprijinului militar al aliaţilor săi rus, iranian şi Hezbollahul libanez, regimul sirian a reuşit să recucerească peste 60% din ţară după 2015, potrivit OSDO.

În urma înfrângerilor suferite, rebelii nu mai deţin decât 11% din teritoriul sirian, în principal în nord, la frontiera cu Turcia. Gruparea jihadistă Stat Islamic, ţinta a mai multe ofensive, controlează mai puţin de 3% din ţară, conform OSDO.

Conflictul din Siria s-a soldat din martie 2011 cu peste 350.000 de morţi iar milioane de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult