Avertismentul Theresei May privind un al doilea referendum Brexit: "Pagube ireparabile"
"Distrugem încrederea poporului britanic organizând un nou referendum" privind Brexitul, ar urma să le spună ea deputaţilor, potrivit unor extrase din discurs difuzate în avans de serviciile sale, scrie Agerpres.
Un nou scrutin "va antrena pagube ireparabile pentru integritatea vieţii noastre politice, pentru că le-ar spune milioanelor de oameni care au avut încredere în democraţie că democraţia noastră nu-şi respectă promisiunile ", îi va avertiza ea pe parlamentarii britanici.
În opinia Theresei May, acest al doilea referendum "probabil nu ne va face să avansăm" şi "ar diviza şi mai mult ţara într-un moment în care depunem eforturi pentru a o uni".
Marea Britanie a votat în 2016 în cadrul unui referendum în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, care va avea loc oficial pe 29 martie anul viitor.
Theresa May are autoritatea contestată în Marea Britanie şi întâmpină dificultăţi în a-şi convinge Parlamentul să valideze acordul de Brexit convenit cu Bruxellesul în luna noiembrie.
May se întoarce în parlamentul britanic după o vizită la Bruxelles săptămâna trecută, în cadrul căreia le-a cerut liderilor UE să ofere asigurări asupra aşa-numitului "backstop" nord-irlandez, o poliţă de asigurare menită să prevină revenirea unei frontiere dure între provincia britanică şi Irlanda, în privinţa căreia unii critici spun că ar prinde Marea Britanie în capcană.
Însă deşi liderii UE au declarat că sunt dispuşi s-o ajute pe Theresa May, ei au avertizat-o pe şefa guvernului britanic că nu vor renegocia acordul de Brexit, notează Reuters.
Sursa: Agerpres
Etichete: Marea Britanie , ue , brexit , uk , acord brexit , theresa may
Dată publicare: 17-12-2018 07:28