Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Avertismentul OMS privind închiderea frontierelor cu China din cauza coronavirusului

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat vineri că închiderea frontierelor cu China, focarul noii epidemii de coronavirus, ar fi contraproductivă, deoarece ar putea determina cetăţenii să călătorească ilegal, favorizând răspândirea epidemiei.

„S-a spus şi s-a reiterat foarte clar că restricţiile de călătorie şi de comerţ nu sunt recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Christian Lindmeier, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, conform AFP.

„Poate părea logic să spui 'Uite, există un pericol, deci hai să închidem (frontierele)'. Dar aşa cum s-a dovedit şi în alte situaţii, aşa cum a fost cazul Ebola, atunci când oamenii vor să călătorească, ei o fac. Şi dacă frontierele oficiale nu sunt deschise, vor găsi alte puncte de trecere informale”, a mai spus el.

Pe măsură ce îngrijorarea la nivel mondial creşte în jurul noului coronavirus, care a provocat moartea a 213 persoane în China de la apariţia sa la sfârşitul lunii decembrie în această ţară, Rusia, Singapore şi Mongolia au anunţat închiderea frontierelor lor pentru persoanele care vin din China în încercarea de a limita răspândirea epidemiei de pneumonie virală.

Cu toate acestea, a afirmat Christian Lindmeier, "singurul mod de a controla cine trece graniţele şi de a urmări dacă prezintă semne de infecţie, este ca aceştia să ajungă la punctele de trecere oficiale".

Citește și
China ar testa un medicament anti-HIV ca tratament împotriva noului coronavirus
Experţii chinezi au dezvoltat un kit de detectare rapidă a coronavirusului

Prin urmare, este „important” să lăsăm frontierele deschise deoarece orice trecere ilegală ar creşte riscul propagării epidemiei, a insistat el.

Deşi OMS consideră că nu este necesar să se limiteze călătoriile cu China, directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a salutat în numeroase rânduri măsurile luate de Beijing - inclusiv crearea unui cordon sanitar care afectează circa 56 de milioane de persoane - pentru a stopa epidemia.

Întrebat despre diferenţele de opinie în legătură cu aceste măsuri de izolare, purtătorul de cuvânt al OMS a reamintit că directorul organizaţiei a declarat că speră ca măsurile luate de China să fie „atât eficiente, cât şi de scurtă durată”.

Numărul de pacienţi contaminaţi se apropie de 10.000 în China continentală (excluzând Hong Kong şi Macao) şi depăşeşte numărul celor afectaţi în perioada epidemiei de SARS (sindromul respirator sever acut) din 2002-2003.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult