Avertismentul ferm al lui Vladimir Putin împotriva "oricărui agresor"
Forţele navale ruse "garantează securitatea ţării, interesele ei naţionale şi sunt capabile să dea un răspuns ferm oricărui agresor", a declarat preşedintele rus în cursul unei parade navale la Sankt-Petersburg, organizată cu ocazia Zilei marinei ruse, care se celebrează în mod tradiţional în ultima duminică din iulie.
Putin a declarat că marina rusă este printre primele care s-au dotat cu echipamente de ultima generaţie şi că Rusia va continua să construiască o "flotă cu capacităţi unice, o flotă a unei puteri suverane şi robuste", potrivit RIA Novosti.
Numai în acest an, marina rusă va primi 15 noi nave şi canoniere (vase de război de dimensiuni mici, înarmate cu unul sau mai multe tunuri şi folosite la patrulare, escortare, servicii de pază etc. a coastelor şi fluviilor), a anunţat preşedintele Putin, citat de Interfax.
Ponderea armelor moderne în cadrul marinei rusă a depăşit 62%, dar este necesar să continuăm modernizarea capacităţilor acesteia, a mai spus liderul rus.
Anterior, şeful statului rus- comandantul suprem al armatei Federaţiei Ruse - a trecut în revistă navele mari de război aliniate pentru parada navală la baza marinei ruse din Kronstadt, în Golful Finlandei, în dreptul oraşului Sankt-Petersburg.
În acest context, preşedintele Putin a evocat că tocmai la Sankt-Petersburg (oraşul său de baştină) "a crescut şi a primit botezul focului flota tânără a lui Petru cel Mare".
La parada navală din Kronstadt au participat 43 de nave militare şi 41 de avioane ale marinei ruse, inclusiv nave mai vechi, dar şi mai noi, recent încorporate, printre care fregata "Amiral Kasatonov", noua corvetă "Gremiaşcii", navele cu rachete (de mici dimensiuni) "Mîtişci" şi "Serpuhov", precum şi o navă antisubmarin din Severomorsk.
Separat, o paradă navală a avut loc la Sevastopol, în Crimeea, cu participarea Flotei Rusiei din Marea Neagră. Potrivit TASS, zeci de mii de locuitori ai Crimeii şi turişti au urmărit parada şi festivalul militar-sportiv, în cadrul cărora nave ale Flotei Rusiei din Marea Neagră au arătat cum este detectată o navă inamic sau este distrus un submarin, iar elicoptere maritime au efectuat exerciţii de decolarea şi aterizare pe puntea unei fregate. Parada s-a încheiat cu salturi ale paraşutiştilor în grup.
Cu ocazia Zilei marinei, preşedintele Vladimir Putin a efectuat sâmbătă o scufundare la bordul unui submersibil la o adâncime de 50 de metri pentru a vedea un submarin sovietic naufragiat în Golful Finlandei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a indicat Kremlinul.
Scufundarea, care a fost efectuată la bordul C-Explorer 3, în apropierea insulei Gogland, la 180 km de Sankt-Petersburg (nord-vest), a durat aproximativ o oră, potrivit sursei citate.
O placă comemorativă a fost instalată în prezenţa preşedintelui rus de către scafandri pe corpul submarinului eşuat şi s-a ţinut un minut de reculegere, conform Kremlinului.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!