Avertisment dur al OMS. „Ori ne salvăm cu toții, ori pierdem toți bătălia cu pandemia”
Ţinta este ca oameni din toate ţările să fie imunizați, nu toţi oamenii din doar câteva ţări, a spus răspicat directorul OMS.
Organizaţia Mondială a Sănătății și-a propus să aibă 2 miliarde de doze de vaccin disponibile până la sfârşitul anului viitor.
Dr Tedros Adhanom Ghebreyesus, director OMS: „Ne scufundăm sau înotăm împreună, cea mai rapidă metodă de a încheia pandemia şi de a accelera redresarea economică este să ne asigurăm că în toate tarile sunt vaccinați unii oameni, nu toţi oamenii din unele ţări.”
Dr Richard Hatchett, CEO CEPI: „COVID-19 nu poate fi înfrântă de fiecare țară separat și pe rând, trebuie să împărțim cu toții vaccinul salvator în același timp. Omenirea nu a mai avut vreodată de-a face cu o miză de intervenție salvatoare de vieți la nivel global.”
Statele Unite au depășit pragul de 200.000 de decese provocate de Covid-19
Statele Unite tocmai au depășit pragul de 200.0000 de decese cauzate de COVID-19 și, în câteva zile, va trece de 7 milioane de cazuri de infectare. Experții spun că n-a trecut încă ce era mai rău. În mai bine de jumătate dintre statele americane crește numărul testelor pozitive, dar şi numărul deceselor. Dr. Peter Hotez, profesor Baylor College of Medicine: „S-ar putea să urmeze o iarnă apocaliptică, îmi pare rău s-o spun.”
Cei mai mulţi experţi cred că un vaccin împotriva coronavirusului ar putea fi disponibil pe scară largă abia la jumătatea anului 2021, adică la un an, un an şi jumătate după prima apariţie a virusului.
9 vaccinuri se află în faza finală a testelor clinice.
Rusia va înregistra în octombrie un al doilea vaccin anti-Covid
Conform agenţiei TASS, Rusia aşteaptă să înregistreze în octombrie un al doilea potenţial vaccin anti-Covid.
În august, a fost brevetat primul ser rusesc, denumit Sputnik V, pentru uz local. Iar în septembrie, Moscova anunţa că fazele iniţiale ale testelor clinice au arătat că vaccinul produce un răspuns autoimun împotriva coronavirusului.
Dar este nevoie de teste extinse, cu zeci de mii de voluntari, pentru a se dovedi eficacitatea şi siguranţa vaccinului.
Între timp, faza finală, a testelor clinice cu diferite vaccinuri, dezvoltate de compania chineză Cansinobio, a început în Pakistan.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vaccin , OMS , coronavirus , pandemie
Dată publicare: 22-09-2020 19:06