Averea lui Donald Trump, în pericol să fie confiscată din cauza supraevaluării. Cât a strâns fostul președinte al SUA
Fostul preşedinte american Donald Trump se confruntă cu un termen-limită, luni, pentru a depune o cauţiune care să acopere o sentinţă civilă de 454 de milioane de dolari împotriva sa într-un proces din statul New York. Un judecător a constatat că Trump a supraestimat valoarea activelor sale pentru a beneficia de împrumuturi avantajoase. Chiar și avocaţii săi au declarat instanţei că este imposibil ca el să strângă atât de mulţi bani, relatează Reuters, preluat de news.ro.
Într-o postare, vineri, pe Truth Social, platforma sa socială, Trump a spus că nu a făcut nimic greşit. Neplata cauţiunii ar putea duce însă la confiscarea bunurilor sale de către procurorul general din New York, Letitia James, arată news.ro.
Reuters trece în revistă câteva dintre activele şi sursele de venit ale lui Trump, pe baza documentelor depuse în instanţă şi a declaraţiilor financiare federale. În unele cazuri, valorile raportate de Trump au fost contestate în procesul civil din New York, la care magnatul imobiliar intenţionează să facă apel.
Banii lui Trump, cashTrump a declarat vineri, în postarea de pe Truth Social, că are „aproape cinci sute de milioane de dolari în numerar". Într-o depoziţie din aprilie 2023 cu procurorul general al New York-ului, Letitia James, el a spus că are „substanţial peste 400 de milioane în numerar".
Această cifră a crescut faţă de dezvăluirile anterioare ale lui Trump. O declaraţie a situaţiei financiare din 30 iunie 2021 pe care Trump a prezentat-o instanţei a arătat că avea la acel moment numerar şi echivalente de numerar în valoare de 293,8 milioane de dolari.
Trump are o multitudine de surse de venit, arată declaraţiile financiare depuse la guvernul federal în august 2023.
În 2022, Trump a raportat cel puţin 537 de milioane de dolari în venituri legate de terenuri de golf şi hoteluri, 30,4 milioane de dolari în taxe de licenţă şi redevenţe, 26,5 milioane de dolari din taxe de management şi 61,1 milioane de dolari în distribuţii din participaţia sa în clădiri precum 1290 Avenue of the Americas din New York.
De asemenea, Trump a obţinut 6,2 milioane de dolari din discursuri şi 116.103 dolari din drepturi legate de activitatea sa din televiziune, de la Screen Actors Guild şi American Federation of Television and Radio Artists.
În plus, el a raportat venituri de 268,7 milioane de dolari de la hotelul său din Washington DC, inclusiv un câştig din vânzarea proprietăţii, şi aproape un milion de dolari din vânzarea a două elicoptere.
Proprietățile lui TrumpTrump deţine hoteluri, clădiri de birouri, clădiri rezidenţiale, terenuri de golf şi alte proprietăţi imobiliare. O declaraţie financiară din iunie 2021 a enumerat câteva dintre cele mai valoroase proprietăţi ale sale, cum ar fi 40 Wall Street, o clădire de birouri din New York, Trump Tower din Manhattan şi complexul Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida. În declaraţia financiară se spunea că proprietăţile sale valorau 4,3 miliarde de dolari la acel moment, în timp ce Trump datora în total 439,2 milioane de dolari în împrumuturi şi alte datorii. Valoarea netă era de 4,5 miliarde de dolari.
Printre proprietăţile sale majore, documentul a precizat că cluburile de golf şi alte facilităţi ale cluburilor valorau 1,76 miliarde de dolari, clădirile din New York, precum Trump Tower şi Trump Plaza, 524,7 milioane de dolari şi respectiv 33,4 milioane de dolari, iar participaţiile sale la două clădiri deţinute în comun cu Vornado valorau 645,6 milioane de dolari.
În dosarul din New York, judecătorul a decis că Trump a supraestimat valoarea unora dintre aceste proprietăţi de-a lungul anilor, inclusiv prin umflarea valorii clădirii de pe Wall Street cu 120 de milioane de dolari în 2015 şi supraestimarea valorii Seven Springs, o proprietate din comitatul Westchester din New York, cu 147 de milioane de dolari în 2014. Judecătorul a calificat drept "frauduloasă" şi valoarea estimată de Trump pentru Mar-a-Lago şi a scris că este "posibil să fie cu un miliard de dolari sau mai mult" peste valoarea sa de piaţă.
Rețeaua socială deținută de Trump, Trump socialTruth Social valorează aproximativ 6 miliarde de dolari, pe baza modului în care se tranzacţionează acţiunile unei companii de achiziţii cu care urmează să fuzioneze. Acţiunile lui Trump în compania combinată valorează în prezent aproximativ 3,6 miliarde de dolari, iar procentul participaţiei sale ar putea ajunge între 58,1% şi 69,4%. Trump nu poate însă să-şi vândă acţiunile sau să se împrumute pe baza acestora timp de şase luni după finalizarea fuziunii.
Sursa: News.ro
Etichete: avere , donald trump , proces , confiscari
Dată publicare: 25-03-2024 11:51