Austria anunţă măsuri împotriva musulmanilor. "Islamul politic nu-şi are locul"
Această decizie, a precizat Kurz, este legată îndeosebi de reconstituirea, foarte controversată, de către copii îmbrăcaţi în soldaţi, în una dintre principalele moschei din Viena afiliată comunităţii turce, a unei bătălii emblematice din istoria otomană.
''Societăţi paralele, islamul politic şi radicalizarea nu-şi au locul în ţara noastră'', a dat asigurări şeful guvernului austriac într-o conferinţă de presă.
Fotografiile cu reconstituirea bătăliei de la Gallipoli, interpretată de către copii în localurile moscheii, au fost publicate la începutul lunii în revista săptămânală de stânga Falter şi au stârnit o largă emoţie în rândul clasei politice austriece de toate tendinţele.
Clişeele arătau băieţi în ţinută de camuflaj, aliniaţi, făcând salutul militar şi agitând drapele turceşti în faţa unui public format din copii. Într-o altă fotografie, unii sunt culcaţi pe pământ imitând victimele bătăliei şi având corpul înfăşurat în drapelul turcesc.
Moscheea incriminată este administrată de Uniunea islamică turcă din Austria (Atib), ce are legături directe cu Direcţia turcă pentru afaceri religioase (Diyanet). Atib a calificat punerea în scenă ca ''foarte regretabilă''.