Atuul pe care mizează democrații în dezbaterea prezidențială din SUA. Există și un mare dezavantaj pentru Kamala Harris
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cei doi candidați sunt despărțiți de un singur punct în sondajele de opinie recente. Prin urmare, prestația de acum poate fi crucială.
Democrații mizează pe tendința lui Donald Trump de a divaga de la subiect și de a se lansa în atacuri la persoană.
În schimb, Kamala Harris, cu mai puțină experiență când vine vorba despre astfel de înfruntări, se pregătește intens pentru a ține piept și pentru a transmite un mesaj convingător alegătorilor.
Pregătirile au intrat în linie dreaptă la impozantul centru educațional din Philadelphia unde va avea loc dezbaterea.
Femeie: "Abia aștept dezbaterea. E cel mai neobișnuit sezon electoral din câte am văzut. Cred că trăim niște alegeri istorice".
Un motiv în plus pentru americani să aloce 90 de minute din timpul lor ca să urmărească evenimentul transmis de postul de televiziune ABC News.
Josh Boak, jurnalist The Associated Press: "Ce speră candidații să obțină de la această dezbatere? Ei bine, Harris vede o oportunitate nu doar de a-și prezenta politicile, ci și o șansă de a-l destabiliza pe Trump și de a arăta că este mai potrivită pentru funcția de președinte. Trump urmărește să o prezinte pe Harris ca fiind prea liberală pentru a obține susținerea unei coaliții largi".
Candidații sunt nevoiti sa respecte o serie de reguli.
Kevin Liptak, corespondent CNN: "Fiecare candidat va avea două minute pentru a răspunde la o întrebare și alte două minute pentru a combate răspunsurile oponentului. Nu vor fi spectatori la dezbatere. Amândoi vor rămâne în picioare tot timpul. Nu vor avea acces la notițe, iar pe scenă nu vor fi permise elemente de recuzită”.
În timpul dezbaterii, microfonul candidatului care nu are cuvântul va fi oprit, cum s-a întâmplat și în cazul confruntării televizate dintre Trump și Biden.
Josh Boak, jurnalist The Associated Press: "La un moment dat, (Kamala Harris) și-a dorit ca microfoanele să fie deschise pentru a-l putea întrerupe și provoca pe Trump, dar acest lucru nu se va întâmpla. // Asta înseamnă că cei doi candidați trebuie să-și susțină punctele de vedere în declarații succinte".
O adevărată provocare pentru candidatul republican.
Josh Boak, jurnalist The Associated Press: "La evenimente recente, Trump a arătat o tendință de a divaga, iar una dintre întrebările arzătoare este dacă va putea să rămână concentrat pe Harris sau dacă se va pierde în chestiuni personale și alte subiecte. În schimb, rămâne de văzut dacă Harris, fost procuror, poate aduce tenacitatea pe care a demonstrat-o în sala de judecată pe scena dezbaterii".
Cei doi candidati și-au petrecut ultimele zile pregătindu-se pentru infruntare.
Kevin Liptak, corespondent CNN: "Kamala Harris se află în Pittsburg. E însoțită de o echipă de consilieri și participă alături de ei la repetiții. Are inclusiv o persoană desemnată să joace rolul lui Donald Trump. Aceste repetiții sunt filmate, pentru ca echipa ei să poată cizela atacurile și ideile, după ce vede filmarea. Lui Donald Trump nu îi place termenul de 'pregătire' pentru dezbatere, dar și el s-a întâlnit cu consilierii lui pentru a discuta despre programul electoral și despre ideile pe care vrea să le transmită".
Pentru republican, aceasta este a șaptea dezbatere electorală cu un adversar democrat - un record în istoria alegerilor pentru Casa Albă.
Sursa: Pro TV
Etichete: donald trump , Kamala Harris , alegeri prezidentiale sua
Dată publicare: 10-09-2024 09:36