Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Atac terorist la Academia de Poliţie din Mogadishu. Cel puțin 15 morți

Cel puţin 15 ofiţeri au fost ucişi joi într-un atac întreprins asupra Academiei de Poliţie din capitala Somaliei, Mogadishu, de un terorist kamikaze deghizat în poliţist, au anunţat oficiali somalezi, informează Reuters.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, maiorul Mohamed Hussein, atacatorul avea explozivi legaţi de corpul său şi s-a infiltrat în Academia de Poliţie 'General Kahiye' în timpul unei parade care avea loc dimineaţa devreme.

'Până acum avem 15 persoane ucise şi alte 17 rănite', a declarat Adullahi Nur, un alt oficial al poliţiei, pentru Reuters.

Ceva mai devreme, conducerea serviciului local de ambulanţă a anunţat că a preluat de la faţa locului trupurile neînsufleţite a 13 victime, precum şi 15 persoane rănite.

Gruparea islamistă Al-Shabaab a revendicat acest atac şi a afirmat că acesta s-a soldat cu mai mulţi morţi.

Citește și
Caine
Patru ani de închisoare pentru stăpâna unui câine care a atacat 12 copii

'Am ucis 27 de poliţişti şi am rănit şi mai mulţi', a declarat Abdiasis Abu Musab, purtătorul de cuvânt al grupării. Al Shabbab întreprinde frecvent atacuri în Mogadishu şi în alte oraşe din Somalia.

Gruparea, care este afiliată mişcării Al-Qaida, desfăşoară o insurecţie împotriva guvernului susţinut de Naţiunile Unite şi de aliaţii lor din Uniunea Africană, în scopul de a răsturna administraţia slăbită a ţării şi de a impune propria interpretare riguroasă a islamului.

Militanţii Al-Shabaab au fost scoşi din Mogadishu în 2011 şi de atunci au pierdut constant din teritorii, în faţa forţelor armate comune ale pacificatorilor din Uniunea Africană şi celor de securitate ale Somaliei.

Acest atac a survenit într-un moment în care Uniunea Africană finalizează planurile pentru reducerea misiunii sale de menţinere a păcii denumită AMISOM.

AMISOM a desfăşurat în Somalia 22.000 de soldaţi în urmă cu un deceniu, însă intenţionează să reducă luna aceasta cu 1.000 de soldaţi efectivele misiunii, ca parte a unui plan pe termen lung de retragere din această ţară şi de delegare a securităţii către armata somaleză.

Trupele de menţinere a păcii au fost desfăşurate pentru a ajuta guvernul, care luptă pentru a-şi stabili controlul în această ţară, scenă de la începutul anilor 1990 a unui război civil.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult