Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Atac sinucigaş în Afganistan, în timpul unor funeralii oficiale: cel puţin 12 morţi

Atacul a avut loc în regiunea Nangarhar din estul ţării.

Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi 14 rănite, duminică, într-un atac sinucigaş comis în cursul unor funeralii, în estul Afganistanului, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.

'Bilanţul cel mai recent a ajuns la 12 morţi şi 14 răniţi', a declarat Attaullah Khogyani, purtătorul de cuvânt al guvernatorului de Nangarhar, care anunţase anterior şase morţi.

Directorul pentru sănătate din această provincie unde a avut loc atacul a confirmat bilanţul victimelor, subliniind că acesta ar putea creşte, unii dintre răniţi fiind în stare în gravă.

Atacul s-a produs la funeraliile unui fost guvernator din districtul Haska Mina, potrivit unui comunicat al guvernoratului Nangarhar.

Citește și
Politie, anti-terorism
Bărbat suspectat că intenționa să comită un atentat în Germania, arestat

Nicio grupare nu a revendicat pentru moment atacul care survine la trei zile după un atentat sinucigaş comis la Kabul împotriva unui centru cultural şiit care s-a soldat cu 41 de morţi şi 84 de răniţi.

Nangarhar, în estul Afganistanului, la graniţa cu Pakistanul, este bastionul Statului Islamic, care a revendicat atacul comis joi în capitala afgană.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult