Atac cu o mașină-capcană într-o piață din Siria. Sunt cel puțin 18 morți și 23 de răniți
Cel puţin ”opt persoane au fost ucise, iar alte 23 rănite”, după ce ”o maşină-capcană a explodat în mijlocul pieţei”, la Azaz, în nordul provinciei Alep, anunţă ONG-ul, precizând că acest bilanţ este provizoriu.
Potrivit SOHR, un ONG cu sediul în Marea Britanie, dar care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, explozia a cauzat ”pagube importante” şi a declanşat un incendiu.
SOHR a anunţat sâmbătă că 52 de militari şi combatanţi sirieni şi din cadrul mişcării islamiste libaneze Hezbololah au fost ucişi în atacuri atribuite Israelului, vineri, la Alep, în nordul Siriei.
Siria a fost fărâmiţată de războiul care a izbucnit în 2011 după reprimarea unor manifstaţii în favoarea democraţiei, iar aramata turcă controlează în această ţară, împreună cu grupări afiliate, două zone uriaşe de frontieră, după ce a desfăşurat operaţiuni de anvergură împotriva unor grupări kurde.
Combatanţi din cadrul organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI) , ascunşi în deşertul sirian, şi-au relansate, de la începutul anului, atacurile vizând trupe ale regimului lui Bashar al-Assad.