Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Atac asupra unui hotel frecventat de chinezi, în Kabul. Cel puțin trei atacatori au fost uciși

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mai mulți indivizi înarmați au deschis focul luni într-un hotel din centrul Kabulului, capitala Afganistanului.

Atacul s-a soldat cu trei morţi şi mai mulţi răniţi, însă bilanţul rămâne incert.

În imaginile care circulă pe rețelele de socializare se vede cum primul etaj este cuprins de flăcări şi mai multe persoane cazate în hotel se reped spre ferestre.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, spune că doi clienţi străini au fost răniţi atunci când au sărit de la etajul superior al clădirii.

Mai mult, acesta susține că cele trei persoane ucise făceau parte din grupul atacatorilor.

Gruparea Stat Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atacul asupra acestui hotel din centrul capitalei afgane Kabul, popular printre cetăţenii chinezi, a anunţat SI pe canalul său Telegram, transmite Reuters.

Bărbaţi înarmaţi au deschis focul luni în interiorul hotelului Longan, situat în una din principalele zone comerciale ale capitalei afgane, iar cel puţin trei dintre aceştia au fost ucişi de forţele de securitate.

Spitalul de Urgenţă din Kabul, condus de o organizaţie non-profit italiană, a raportat 21 de victime, dintre care 18 răniţi şi trei morţi. Un purtător de cuvânt al poliţiei din Kabul a confirmat că "trei atacatori au fost ucişi la faţa locului şi că un suspect a fost arestat". Doar doi clienţi străini au fost răniţi.

China, care împarte o frontieră de 76 de kilometri cu Afganistanul, şi-a menţinut prezenţa diplomatică, deşi nu a recunoscut în mod oficial guvernul taliban.

Beijingul se teme că Afganistanul ar putea deveni o bază pentru minoritatea uigură din regiunea chineză frontalieră Xinjiang. Talibanii au promis că nu vor permite acest lucru, în timp ce China le oferă susţinere economică şi investiţii pentru reconstrucţia ţării.

Regimul taliban afirmă că a îmbunătăţit securitatea după revenirea la putere în august 2021, însă în ultimele luni au fost comise numeroase atentate, revendicate în general de ramura locală a grupării jihadiste Stat Islamic (SI-K).

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult