Astronomul regal al Marii Britanii: Trimiterea oamenilor în spațiu, risipă de bani. Trimiteți roboți
''Sunt sceptic când vine vorba de oportunitatea zborurilor cu echipaj uman'', a spus Reels în cadrul podcastului Lord Speaker's Corner, la care participă membri ai Camerei Lorzilor din Parlamentul Britanic. ''Acum că roboţii pot face lucrurile pentru care era nevoie de oameni în urmă cu 50 de ani, motivele pentru a trimite oameni slăbesc pe zi ce trece''. Astronomul regal este în prezent un titlu mai degrabă onorific. Funcţia a fost stabilită de regele Charles al II-lea în 1675 pentru a-i consilia pe suverani şi a fost deţinută de proeminenţi oamenii de ştiinţă britanici. Potrivit lui Rees, călătoriile în spaţiu ar trebui să fie doar pentru cei pregătiţi să accepte ''un nivel de risc foarte ridicat'' şi ar trebui finanţate privat mai degrabă decât din taxele cetăţenilor. Programele spaţiale britanice s-au concentrat în mod tradiţional mai mult asupra explorării spaţiale decât asupra misiunilor cu echipaj uman. Astronauta Helen Sharman a fost primul britanic care a călătorit în spaţiu după ce s-a alăturat misiunii Soiuz TM-12 a Uniunii Sovietice în 1991. A fost urmată 24 de ani mai târziu de Tim Peake, care a ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională ca membru al corpului de astronauţi al Agenţiei Spaţiale Europene. Patru cetăţeni americani care au participat la misiuni NASA erau de asemenea originari din Marea Britanie. Rees, care a fost numit astronom regal în 1995, a spus că nu este de acord cu ambiţia lui Elon Musk de a coloniza planeta Marte, dar i-a lăudat realizările atât în ceea ce priveşte rachetele, cât şi în domeniul maşinilor electrice. ''A făcut o treabă mult mai bună decât marile conglomerate care lucrau în trecut pentru NASA în ceea ce priveşte producerea de rachete eficiente, care pot fi refolosite, şi cu ajutorul cărora este mai ieftin să trimiţi lucruri în spaţiu''.