Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Astronautul american Michael Collins, care a participat la misiunea Apollo 11, a murit la vârsta de 90 de ani

Americanul Michael Collins, membru al echipajului Apollo 11, prima misiune spaţială care a transportat un echipaj de astronauţi pe Lună, a murit miercuri la vârsta de 90 de ani din cauza unui cancer, a anunţat familia sa într-un comunicat, informează AFP.

Pilot al modulului de comandă, Michael Collins a rămas pe orbita Lunii în timp ce colegii lui din echipajul misiunii, Neil Armstrong şi Buzz Aldrin, au devenit primii oameni care au păşit pe Lună.

În comunicatul publicat miercuri, familia astronautului precizează că doreşte să îşi amintească de "spiritul lui viu, simţul său liniştit al datoriei, privirea lui marcată de înţelepciunea dobândită atunci când s-a uitat spre Terra în timp ce se afla în spaţiu, precum şi atunci când observa apele calme de pe barca lui de pescuit".

În pofida vârstei înaintate, Michael Collins a rămas în ultimii ani cel mai activ dintre veteranii programului spaţial Apollo şi, totodată, unul dintre cei mai expresivi atunci când evoca amintiri despre misiunile pe Lună.

"Când am plecat în spaţiu şi am văzut-o, oh, ce sferă impunătoare", povestea el în 2019, la Washington.

Citește și
Coronavirus România, bilanț
Coronavirus România, bilanț 28 aprilie. 2.240 de cazuri noi și 150 de decese

"Soarele era în spatele ei, deci era iluminată de un cerc auriu care făcea craterele să pară cu adevărat stranii, din cauza contrastului dintre cea mai albă nuanţă de alb şi cea mai neagră tuşă de negru", a adăugat el.

"Dar, oricât de splendidă şi de impresionantă era, nu a însemnat nimic în raport cu ceea ce vedeam prin celălalt hublou. Acolo, se afla acel mic bob de mazăre de mărimea unui vârf de deget, un lucru mic, dar magnific, ascuns în catifeaua neagră a restului Universului", a completat Michael Collins, referindu-se la Terra.

"I-am transmis centrului de control: 'Houston, văd lumea prin hubloul meu'", a mai spus el.

Născut pe 31 octombrie 1930 la Roma, fiu al unui diplomat de carieră, Michael Collins a devenit pilot de teste în armata americană.

În anii 1960, a acumulat numeroase ore de zbor în spaţiu, în special în timpul misiunilor Gemini.

Michael Collins, singurul membru al echipajului Apollo 11 care nu a păşit pe satelitul natural al Pământului, a dezvăluit că acest detaliu nu i-a lăsat însă un gust amar după încheierea misiunii.

La fel ca Buzz Aldrin şi Neil Armstrong, Michael Collins a părăsit foarte repede NASA după revenirea triumfală pe Terra şi şi-a construit apoi o bogată carieră publică.

A fost numit secretar de stat adjunct pentru afaceri publice de preşedintele Richard Nixon şi a coordonat construirea Muzeului Naţional al Aerului şi Spaţiului din Washington, al cărui preşedinte a fost între anii 1971 şi 1978.

În anii care au urmat, Michael Collins a devenit consultant şi a scris mai multe cărţi despre misiunile spaţiale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult