Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Armata israeliană: Trei israelieni daţi dispăruţi din 7 octombrie, ţinuţi ostatici în Gaza

Trei israelieni daţi dispăruţi de la atacul lansat de Hamas la 7 octombrie sunt ţinuţi ostatici în Fâşia Gaza, a anunţat, joi, armata israeliană.  

„Trei cetăţeni daţi dispăruţi au fost identificaţi ca ostatici, iar familiile lor au fost informate”, a precizat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, conform AFP, citată de Agerpres.

Acest anunţ creşte la 132 numărul persoanelor ţinute încă ostatice în Gaza din 7 octombrie, potrivit cifrelor autorităţilor israeliene.

Atacul Hamas în sudul Israelului a provocat moartea a aproximativ 1.140 de persoane în Israel, majoritatea civili, iar aproximativ 250 de persoane au fost răpite şi duse în Gaza, dintre care aproximativ 100 au fost eliberate în cursul unui armistiţiu, la sfârşitul lunii noiembrie.

Israelul a promis că va „distruge” mişcarea islamistă palestiniană, iar de la începutul ostilităţilor 22.438 de persoane, în principal femei, adolescenţi şi copii, au fost ucise în Fâşia Gaza, potrivit unui ultim bilanţ difuzat joi de Hamas.

Citește și
razboi israel hamas, gaza
Gruparea palestiniană mai deţine 129 de ostatici, dar 22 au fost ucişi, potrivit autorităţilor israeliene

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult