Armata israeliană îşi consolidează prezenţa în Cisiordania şi în apropiere de Gaza
"După o evaluare a situaţiei, s-a decis consolidarea diviziunilor noastre din Iudeea şi Samaria (denumire dată de autorităţile israeliene în Cisiordania) şi Gaza cu trupe de luptă suplimentare", a indicat armata într-un comunicat.
Armata a anunţat deja marţi, cu câteva ore înainte de anunţarea la Washington a planului american, desfăşurarea de întăriri de trupe de infanterie în Valea Iordanului, zonă strategică care reprezintă aproximativ 30% din Cisiordania ocupată.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis, cu puţin înainte de alegerile din septembrie, că va anexa această vale. Acum, planul american susţine în acest sens proiectul premieruluui Netanyahu şi, prin urmare, anexarea acestui teritoriu de către Israel.
Printre numeroasele puncte sensibile ale proiectului american figurează anexarea de către Israel a coloniilor înfiinţate în Cisiordania ocupată din 1967, în special Valea Iordanului, care - potrivit planului - trebuie să devină frontiera de est a Israelului.
Planul american stabileşte Ierusalimul drept 'capitala indivizibilă a Israelului' şi propune crearea unei capitale a statului palestinian limitată la suburbiile Ierusalimului de Est, sectorul palestinian al oraşului ocupat din 1967 de Israel, care apoi l-a anexat, dar comunitatea internaţională nu a recunoscut aceasta.
Sursa: Agerpres
Etichete: israel , armata , trupe , Cisiordania , Fâșia Gaza
Dată publicare: 30-01-2020 07:34