Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Armata din Taiwan ridică gradul de alertă. Nancy Pelosi s-a întâlnit cu președintele Tsai Ing-wen

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a declarat că Statele Unite nu îşi vor abandona angajamentele faţă de Taiwan, cu care a construit "un parteneriat înfloritor".

Ea a lăudat conducerea ţării, spunând că Tsai Ing-wen este "o femeie preşedinte într-una dintre cele mai libere societăţi din lume". Pe de altă parte, armata acestui stat a ridicat gradul de alertă în contextul exerciţiilor militare anunţate de China în jurul insulei, relatează BBC.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, s-a întâlnit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen.

"Astăzi, delegaţia noastră, de care sunt foarte mândră, a venit în Taiwan să arate fără echivoc că nu vom abandona angajamentele noastre faţă de Taiwan şi suntem mândri de prietenia noastră solidă", s-a adresat Pelosi celor prezenţi la palatul prezidenţial, potrivit News.ro.

"Acum, mai mult ca oricând, solidaritatea Americii cu Taiwanul este crucială. Acesta este mesajul pe care îl aducem astăzi", a adăugat ea.

Preşedinta Tsai Ing-wen a subliniat, în discursul său, că insula îşi sporeşte capacităţile defensive şi va "menţine linia apărării" pentru democraţiile din regiune. SUA a fost un partener de bază în ceea ce priveşte securitatea pentru multe ţări liberale din regiunea Asia-Pacific, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

În răspunsul său, Pelosi a afirmat că SUA şi Taiwan au construit "un parteneriat înfloritor" bazat pe "valori comune".

Ea a spus că democraţii şi republicanii sunt uniţi în sprijinul pentru Taiwan.

Preşedinta Tsai i-a oferit lui Pelosi distincţia civilă Order of Propitious Clouds (Ordinul Norilor Favorabili - n.r.) şi i-a mulţumit pentru atenţia şi "sprijinul neclintit" acordate Taiwanului.

Tsai a spus că Pelosi are "legături îndelungate şi profunde cu Taiwanul" şi şi-a exprimat "recunoştinţa" faţă de aceasta.

Pelosi a spus că este onorată să accepte distincţia înnumele Guvernului SUA.

"Suntem atât de mândri de conducerea dvs.; o femeie preşedinte într-una dintre cele mai libere societăţi din lume. Accept această distincţie cu imensă admiraţie faţă de conducerea dvs. şi cu o mare modestie personală", a afirmat Pelosi.

Cu puţin timp înainte de întâlnirea dintre Pelosi şi preşedinta Tsai, Cabinetul din Taiwan a anunţat că armata insulei a ridicat nivelul de alertă.

Autorităţile vor urma planuri pentru " a asigura siguranţa şi stabilitatea în jurul insulei" - un răspuns la anunţul Chinei că va desfăşura, timp de trei zile, exerciţii militare în jurul insulei, începând de joi.

Cabinetul taiwanez a dat asigurări cetăţenilor în ceea ce priveşte siguranţa lor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult