Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Armata americană a deschis focul în Marea Roșie. Patru drone Houthi au fost doborâte

Armata americană a anunţat, miercuri, că a doborât patru drone lansate de rebelii Houthi din Yemen, care vizau o navă de război americană în Marea Roşie.

Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom) a precizat într-un comunicat pe X că forţele sale "au distrus patru sisteme aeriene fără pilot cu rază lungă de acţiune", miercuri, în jurul orei locale 02:00 (23:00 GMT marţi). Nu au fost raportate pagube sau răniţi, a precizat aceeaşi sursă.

"S-a stabilit că aceste arme reprezentau o ameninţare iminentă pentru navele comerciale şi navele militare americane din zonă", a adăugat comunicatul.

"Aceste acţiuni sunt întreprinse pentru a proteja libertatea de navigaţie şi pentru a face apele internaţionale mai sigure" pentru aceleaşi nave, a explicat sursa.

În noiembrie, rebelii Houthi, susţinuţi de Iran, au început o campanie de atacuri cu drone şi rachete împotriva navelor din Marea Roşie, o regiune cheie pentru comerţul mondial, explicând că acţionează în semn de solidaritate cu palestinienii, în condiţiile în care Israelul este în război cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas din Fâşia Gaza.

Citește și
avioane sua
Armata americană a făcut prăpăd în Yemen. Țintele lovite de avioanele de luptă ale Washingtonului

Apoi şi-au extins ţintele pentru a include nave asociate cu Statele Unite şi Regatul Unit, în urma loviturilor efectuate de aceste două ţări împotriva poziţiilor lor din Yemen.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult