Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Arheologii cred că au aflat marele secret al construirii piramidelor

Arheologii cred că, în sfârșit, au dezlegat misterul din jurul construirii marii Piramide din Giza, după 4.500 de ani.

Se pare că egiptenii ar fi transportat pietrele imense folosite pentru a construi marea piramidă folosind mai multe canale. Practic, se crede că egiptenii au inundat în mod intenționat zona din jurul piramidelor pentru a-i ajuta să transporte materiale grele de construcție, notează The Sun.

Astfel, bucățile de cărămidă de două până la trei tone ar fi fost așezate pe bărci și transportate pe căile navigabile, care erau conectate la râul Nil.

Arheologii au analizat mult timp modul în care egiptenii au mutat bucățile de granit folosite pentru a construi piramidele. Se crede că au fost mutate dintr-o carieră aflată la o distanță de peste nouă kilometri. Până acum se credea că egiptenii s-ar fi ajutat de sănii imense pentru a căra materialele, dar acum au găsit dovezi că un canal al Nilului curgea aproape de locul unde se află Marea Piramidă din Giza.

Numit Khufu, canalul ar fi fost folosit pentru a transporta cele 2,3 milioane de bucăți de material folosite pentru a construi structurile imense.

Citește și
piramide
Două noi piramide egiptene, deschise publicului pentru prima dată din 1965. Descoperirea făcută

„Acest canal fluvial, Khufu, a permis navigarea către complexul piramidal”, a susținut echipa condusă de Hader Sheisha de la Universitatea Aix-Marseille din Franța.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult