Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Aproximativ 300 de tone de ajutoare umanitare distruse la Liov, într-un atac cu dronă la un depozit al unui ONG

Un muncitor a fost ucis, iar peste 300 de tone de furnituri umanitare au fost distruse într-un atac cu dronă vizând un depozit, marţi, la Liov, anunţă primarul acestui oraş din vestul Ucrainei, Andrii Sodovîi, relatează CNN.

Depozitul lovit aparţine organizaţiei nonguvernamentale (ONG) Caritas-Spes.

”În depozit se aflau aproximativ 300 de tone de bunuri umanitare şi vehicule umanitare”, a anunţat primarul la faţa locului.

”Din nefericire, un bărbat care lucra aici a fost găsit mort”, a denunţat el.

Furniturile distuse valorau milioane de dolari, a subliniat Andrii Sadovîi.

”Tocmai am vorbit cu directorul Caritas. Tocmai primiseră ajutor umanitar - haine groase, încălţăminte, generatoare de trimis din Liov în alte părţi ale Ucrainei. Acum totul arde. Ard multă hrană şi produse de industrie uşoară”, a anunţat el.

”Pagubele sunt în valore de zici dacă nu de sute de milioane (de grivne)”, a estimat el.

Şeful Administraţiei Militare regionale, Makskim Kozîţkîi, a anunţat că Ucraina a doborât 15 drone ruseşti care se îndreptau către oraş, însă trei au trecut de apărarea antiaeriană şi au lovit depozitul.

Un incendiu a cuprins 9.000 de metri pătraţi, potrivit lui Kozîţkîi.

”Vreau să subliniez că acestea sunt depozite industriale obişnuite. Aici nu s-a depozitat nimic militar”, a subliniat el.

Cel puţin două persoane au fost rănite în acest atac, a denunţat el.

27 de drone doborâte  

Pe de altă parte, Ucraina a anunţat marţi că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 27 de drone de tip Shahed în noaptea de luni spre marţi, într-un atac aerian rus, relatează AFP.

”În total, 30 de drone de atac au fost lansate (...). 27 (de drone de tip) Shahed au fost doborâte de către apărarea aeriană”, au anunţat pe reţele de socializare Forţele Aeriene ucrainene.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult