Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Apelul unui bărbat bolnav de cancer: ”Stați în casă ca să îmi pot îmbrățișa soția înainte să mor”

Simon Cowls suferă de cancer în fază avansată și a lansat un apel public pentru oamenii din Marea Britanie.

Bărbatul face parte din principala categorie de risc și a luat toate măsurile ca să nu se infecteze cu coronavirus. El locuiește în curtea casei, într-o rulotă și doarme în cortul cumpărat pentru a călători alături de soția sa.

”Știu că urmează să mor, iar acum am și grija coronaviruslui. Nu pot să am alături persoana care mă iubește și are grijă de mine”, a spus Simon, pentru Sky News.

Britanicul în vârstă de 51 de ani ține legătura cu soția prin intermediul skype. Sunt separați 23 de ore pe zi, iar timp de o oră stau împreună la masă, dar la distanță unul de celălalt.

Visul lui Simon este ca pandemia de coronavirus să se încheie cât mai repede și să plece în călătorie prin țară cu soția sa.

Citește și
Boris Johnson
Premierul britanic Boris Johnson, testat pozitiv pentru coronavirus

”Mă supără când văd oameni care se cred invizibili și își continuă viața în mod normal”, a spus printre lacrimi bărbatul. El mai are o problemă. Pentru că britanicii au cumpărat în exces, inclusiv medicamente, riscă să nu își poată continua tratamentul.

Simon se teme că va înceta din viață fără să își poată lua soția în brațe pentru ultima dată și vrea ca toți britanicii să respecte măsurile de izolare: ”Atât le cerem, să stea puțin locului și, poate, în curând nu o să mai trăim cu această teamă”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult