Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Apelul NATO către Putin în cazul violențelor din Belarus: "Nimeni nu trebuie să se amestece”

NATO a cerut oficial Rusiei să nu se amestece în Belarus, unde opoziția și un număr mare de cetățeni contestă realegerea președintelui Alexandr Lukașenko cu 80% din preferințele electoratului.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a adresat joi națiunii conduse de Vladimir Putin, după ce acesta s-a declarat gata să concentreze trupe rusești în apropiere de Belarus.

„Nimeni, nici Rusia, nu trebuie să se amestece acolo. Belarus este un stat suveran şi independent'', a subliniat Stoltenberg într-un interviu pentru ediţia online a cotidianului german Bild, relatează AFP și Agerpres.

„Este foarte clar: noi respectăm integritatea teritorială a Belarusului'', a precizat Stoltenberg.

Secretarul general al NATO s-a întâlnit joi, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel.

Citește și
Răsturnare de situație în cazul lui Navalnîi. Rusia anchetează dacă a fost otrăvit de forțe străine
Rusia anchetează dacă Aleksei Navalnîi a fost otrăvit de forțe străine

NATO a reacționat după ce, la Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat pregătit să desfăşoare, în cadrul acordurilor de apărare şi de securitate existente, forţe în apropierea ţării vecine Belarus dacă mişcarea de contestare postelectorală de acolo ar urma să degenereze.

Putin a spus că actuala criză din Belarus este „o problemă a societăţii şi a poporului belaruse'', adăugând că, din punctul său de vedere, Rusia se comportă ''într-o manieră mult mai rezervată şi neutră decât multe alte ţări, atât europene cât şi americană''.

Din 9 august, zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile din Minsk şi din alte oraşe din Belarus pentru a protesta împotriva realegerii controversate a lui Lukaşenko (65 de ani) în funcţia de preşedinte.

Opoziţia belarusă este convinsă că votul a fost fraudat, în timp ce liderul de la Minsk invocă rezultatele oficiale ale scrutinului, ce îi acordă peste 80% din sufragii. Candidata opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, s-a refugiat în Lituania, după ce a obținut un rezultat de doar 10% la alegeri.

Aleksandr Lukaşenko a acuzat NATO - din care fac parte şi Polonia, Lituania şi Letonia, ţări ce au frontieră cu Belarus - că îşi consolidează forţele în apropierea graniţei cu ţara lui.

Miercuri, Stoltenberg a respins ferm acuzaţiile Minskului, subliniind că orice încercare a Belarusului de a folosi Alianţa Nord-Atlantică drept ţap ispăşitor este ''greşită şi nejustificată''

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult