Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia vrea să înlocuiască Wikipedia, după ce Putin a spus că site-ul nu e de încredere

Rusia va construi un nou site online pentru o enciclopedie naţională, după ce preşedintele Vladimir Putin a remarcat că Wikipedia nu oferă informaţii de încredere şi ar trebui înlocuită, transmite luni Reuters.

Această măsură le va asigura oamenilor accesul la "informaţii de încredere ce sunt în mod constant actualizate pe baza unor surse verificate ştiinţific", conform unei rezoluţii a guvernului de la Moscova condus de Dmitri Medvedev.

Vladimir Putin a propus luna trecută înlocuirea enciclopediei online Wikipedia, care funcţionează în sistem "crowd-sourced", cu o versiune electronică a Marii Enciclopedii Ruse, transmite Agerpres.

"Aceasta (...) va oferi informaţii de încredere într-o formă modernă", declara atunci Putin.

John Lubbock, coordonator de comunicare pentru Wikimedia, fundaţia non-profit americană care deţine site-ul Wikipedia, printre altele, a declarat că nu este clar cum va dori Vladimir Putin să îmbunătăţească ceea ce poate oferi Wikipedia.

Citește și
Vladimir Putin
Dezvăluiri despre viața lui Vladimir Putin. De ce îl compară apropiații „cu un furnal”

"Wikipedia în limba rusă este pe locul 7 în topul celor mai mari versiuni ale site-ului, cu peste 1,5 milioane de articole create de 2,6 milioane de utilizatori, toate publicate în regim Open Licenses", a scris el pe Twitter.

În 2015 autorităţile ruse au blocat pentru scurt timp varianta Wikipedia în limba rusă, după un articol ce conţinea informaţii despre canabis, invocând o lege care interzice publicarea de informaţii despre droguri pe site-urile online.

Moscova a introdus, de asemenea, şi un sistem mai sever de control online pe segmentele de limbă rusă ale internetului, astfel încât acestea să poată funcţiona în continuare, chiar dacă vor fi izolate de restul infrastructurii online străine.

Marea Enciclopedie Rusă este deja disponibilă într-un format electronic de bază. Noul portal online destinat acestei enciclopedii va costa aproximativ 2 miliarde de ruble (31 de milioane de dolari), conform lui Sergei Kravets, unul dintre editorii Marii Enciclopedii Ruse, citat recent de ITAR-TASS.

Guvernul de la Moscova va înfiinţa şi un centru naţional de educaţie şi cercetare pentru Marea Enciclopedie Rusă, conform rezoluţiei semnate de premierul Medvedev.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult