Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Anunțul făcut de Poliția din Los Angeles după ce Will Smith l-a lovit pe Chris Rock la gala Oscar

Your browser doesn't support HTML5 video.

Departamentul de Poliţie din Los Angeles a confirmat pentru Variety că actorul Chris Rock „a refuzat să depună plângere” în urma altercaţiei cu Will Smith la cea de-a 94-a ediţie a galei premiilor Academiei Americane de Film care a avut loc duminică seară

Smith a urcat pe scenă în timpul Premiilor Oscar din 2022 şi l-a pălmuit pe Rock, după ce comediantul a făcut o glumă despre Jada Pinkett Smith.

„Departamentele de investigaţie ale LAPD sunt la curent cu un incident între două persoane din timpul galei Premiilor Academiei. Incidentul a implicat un individ care l-a pălmuit pe altul. Persoana implicată a refuzat să depună o plângere. Dacă părţile implicate doresc să depună plângere la o dată ulterioară, LAPD va fi disponibil pentru a finaliza un raport de investigaţie”, se arată în comunicatul Poliţiei, scrie News.ro.

În timp ce prezenta cel mai bun film documentar la Oscar, Chris Rock a făcut o glumă despre tunsoarea abordată de Jada Pinkett Smith, soţia lui Will Smith, pe care a comparat-o cu cea a lui Demi Moore din filmul „G.I. Jane” (1997). Rock a spus că abia aşteaptă să o vadă pe Pinkett Smith, care are alopecie, în „G.I. Jane 2”, ceea ce l-a determinat pe Smith să urce pe scenă şi să-l pălmuiască pe Rock. Smith s-a întors la locul lui şi a strigat: „Nu pronunţa numele soţiei mele cu gura ta nenorocită!”.

Smith a câştigat statueta la categoria „cel mai bun actor” pentru rolul din „King Richard”, iar în urma incidentului a prezentat scuze în discursul său în lacrimi. Actorul a spus: „Vreau să-mi cer scuze faţă de Academie. Vreau să-mi cer scuze faţă de toţi colegii mei nominalizaţi. Acesta este un moment frumos şi nu plâng pentru că am câştigat un premiu. Nu este vorba să câştig un premiu pentru mine. Este despre a fi capabil să lumineze toţi oamenii”.

În una dintre pauzele galei, Smith a vorbit cu Denzel Washington. Câştigătorul Oscarului pentru „Glory” şi „Training Day” i-a oferit lui Smith un sfat: „În momentul cel mai înalt, fii atent, atunci diavolul vine după tine”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult