Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Anunțul Comisiei Europene privind relația cu succesorul Theresei May

Comisia Europeană este pregătită să stabilească relații de lucru cu „orice nou prim-ministru al Marii Britanii”, a anunțat luni o purtătoare de cuvânt a executivului comunitar.

Comisia Europeană a reiterat că este gata „să se angajeze cu statele membre care ar fi cel mai afectate" de un Brexit fără acord, la care Boris Johnson spune că este pregătit să recurgă pentru a se asigura că Marea Britanie va părăsi UE la 31 octombrie, informează Reuters, citat de Agerpres.

Executivul UE analizează ce programe ar putea fi utilizate pentru un astfel de sprijin de urgenţă, a declarat purtătoarea de cuvânt Natasha Bertaud.

Blocul comunitar a anunţat că Irlanda poate conta pe sprijinul său generos, care va merge de la sprijinul financiar pentru industria de pescuit până la asistenţă de la experţii UE în probleme vamale şi de frontieră.

Această planificare acoperă şi un scenariu în care „Marea Britanie nu va plăti ce este luat în calcul" în conformitate cu actualul buget al UE, în care Londra este şi ea parte, a mai spus Bertaud.

Citește și
Parlamentul britanic
Parlamentul britanic îl împiedică pe viitorul premier să evite un vot privind Brexit

În condiţiile în care Boris Johnson, care a condus campania pro-Brexit înainte de referendumul din 2016, urmează să devină premier al Marii Britanii, blocul comunitar se pregăteşte pentru un Brexit fără acord, dar ia în considerare şi o posibilă amânare a ieşirii Regatului Unit.

Irlanda este sub presiune din partea altor state UE pentru a pregăti frontiera sensibilă de pe insulă pentru controalele care vor deveni necesare după Brexit, în special în cazul unei ieşiri fără acord, notează Reuters.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult