Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O țară occidentală a decis să trimită un ajutor nesperat forțelor Kievului. Ce e "Mamba", piedica pusă în calea rușilor

Ucraina a anunţat, marţi, că o țară occidentală se pregăteşte să îi furnizeze un nou sistem de apărare antiaeriană, informează AFP.

Decizia a fost luată după ce Kievul şi-a intensificat apelurile către statele din vestul Europei pentru a fi ajutat să îşi consolideze controlul cerului în faţa bombardamentelor ruseşti.

"Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, a confirmat că ţara sa va furniza Ucrainei un al doilea sistem de apărare antiaeriană SAMP/T", a declarat Andrii Iermak, şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, pe Telegram.

O sursă guvernamentală a confirmat acest anunţ pentru AFP, fără a oferi mai multe detalii.

Potrivit Reuters, ministrul italian de Externe declarase, luni, într-un interviu radiofonic că Italia va trimite un al doilea sistem de apărare antiaeriană SAMP/T în Ucraina.

Citește și
volodimir zelenski
"Rusia nu doreşte încheierea războiului". Soluția lui Zelenski pentru ca Ucraina să se apropie de pace

Sistemul, cunoscut şi sub numele de Mamba, este o baterie franco-italiană care poate urmări zeci de ţinte şi intercepta 10 deodată. Este singurul sistem fabricat în Europa care poate intercepta rachete balistice.

Tajani a declarat că SAMP/T va face parte dintr-un al nouălea pachet italian aflat în pregătire, dar nu a oferit un termen pentru livrare.

Roma şi Parisul au livrat împreună un prim sistem în 2023, dar în ultimele luni Ucraina a cerut în mod repetat partenerilor să ofere mai mult ajutor în ceea ce priveşte apărarea aeriană, deoarece se confruntă cu un baraj tot mai mare de atacuri asupra oraşelor şi a infrastructurii energetice.

Potrivit preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, ţara sa are nevoie de cel puţin şapte sisteme antiaeriene moderne suplimentare, dintre care două pentru a apăra regiunea Harkov (nord-est), care este ţinta unei ofensive ruseşti începând din 10 mai. El solicită în special sisteme americane puternice Patriot.

Potrivit autorităţilor ucrainene, opt persoane au fost rănite în bombardamentele ruseşti de luni seară în regiunile Harkov şi Dnipropetrovsk (sud-centrul Ucrainei).

Toate transporturile italiene de armament au fost până acum acoperite de secretul oficial, iar guvernul nu a făcut niciodată publică lista exactă a armelor pe care le-a trimis în Ucraina. O sursă Reuters a declarat că Italia va trimite probabil Ucrainei un sistem SAMP/T care este în prezent desfăşurat în Kuweit, dar care urmează să se întoarcă în curând în Italia. Ziarul Corriere della Sera a relatat luni că guvernul ar putea da undă verde noilor livrări după un summit G7 pe care Italia îl va găzdui în perioada 13-15 iunie. Miniştrii de externe din G7 s-au angajat în aprilie să ofere mai mult ajutor de apărare aeriană Ucrainei în timpul unei reuniuni găzduite de Italia pe insula Capri, afirmând că s-au angajat să salveze vieţi şi să protejeze infrastructura critică.

Până acum, Roma şi-a exprimat împotrivirea fermă ca armamentele sale să fie folosite de ucraineni pentru atacuri pe teritoriul rus.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult