Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ancheta în vederea destituirii lui Trump intră într-o nouă etapă. Anunțul democraților

Ancheta în vederea destituirii preşedintelui american Donald Trump intră într-o etapă oficială joi, în Congres, au anunţat democraţii, relatează AFP.

Camera Reprezentanţilor urmează să se pronunţe prin vot - pentru prima oară în sesiune plenară - asupra unei rezoluţii ”care reafirmă” ancheta în curs şi autorizează pentru prima oară audieri publice, a anunţat într-o scrisoare adresată grupului parlamentar democrat preşedinta Camerei Nancy Pelosi.

În cadrul acestei noi etape, rezoluţia va enunţa ”drepturile garantate preşedintelui şi apărării sale”, a precizat ea.

Casa Albă şi republicanii - care cataloghează de săptămâni această anchetă drept o ”vânătoare de vrăjitoare” - consideră acest anunţ o recunoaştere a acuzaţiei lor potrivit căreia procedura nu este în regulă. Democraţii le răspund că este vorba despre încadrarea unei noi faze a procedurii, scrie News.ro.

Opoziţia democrată caută, de la sfârşitul lui septembrie, să stabilească dacă preşedintele republican a abuzat de puterea sa în scopuri personale atunci când a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la rivalul său, Joe Biden.

Citește și
Donald Trump confirma moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi - 1
Trump confirmă moartea liderului ISIS: "Abu Bakr al-Baghdadi a murit ca un câine, ca un laș"

Ea a efectuat - cu uşile închise - audieri în Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, în faţa aleşilor republicani şi democraţi din cadrul comisiilor însărcinate cu ancheta.

Pelosi ”recunoaşte în sfârşit ceea ce restul Americii ştia deja: că democraţii desfăşoară o anchetă neautorizată”, care nu-i dă preşedintelui mijloacele de a se apăra ”şi că audierile lor secrete, suspecte, realizate cu uşile închise, sunt absolut ilegitime, iar asta în mod ireversibil”, a reacţionat o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Stephanie Grisham.

”Răzgândirea de azi este un mod de a recunoaşte că procesul este deficitar de la început”, a declarat liderul minorităţii republicane în Camera Reprezentanţilor Kevin McCarthy, denunţând o ”mascaradă”, într-un mesaj repostat pe Twitter de către Donald Trump.

Este vorba despre acuzaţii ”nefondate”, afirmă Nancy Pelosi în scrisoare, adăugând că preşedinţia caută astfel să-şi justifice ”operaţiunea fără precedent de ascundere” a faptelor.

Primul vot miercuri, în Comisie

 

Niciun calendar nu a fost stabilit în ancheta efectuată de democraţi împotriva lui Trump.

La finalul anchetei, Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanţilor urmează să definească şi să prezinte capetele de acuzare a preşedintelui sau ”impeachment” în engleză.

Un vot va fi organizat, atunci, în sesiune plenară. În cazul în care "impeachment"-ul este aprobat, Senatul, majoritar republican, va fi nevoit să organizeze un ”proces” al lui Donald Trump în vederea eventualei sale destituiri.

Rezoluţia democrată urmează să fie prezentată marţi şi supusă primului vot în Comisie miercuri, la ora locală 15.00 (22.00, ora României). Ea are şanse bune să fie aprobată de Camera inferioară a Congresului.

Textul autorizează totodată ”publicarea transcrierilor audierilor” şi ”prezintă procedurile necesare în vederea transmiterii probelor Comisiei Judiciare”, potrivit lui Pelosi.

”Noi luăm această iniţiativă cu scopul de a elimina orice îndoială cu privire la faptul că Guvernul Trump poate refuza să transmită documente, să împiedice audieri ale unor martori, să ignore somaţii autorizate în bună formă sau să continue să obstrucţioneze Camera Reprezentanţilor”, continuă ea.

Democraţii argumentează că, în cele mai recente două proceduri de destituire - împotriva lui Richard Nixon în 1974 şi Bill Clinton în 1998 -, anchete au fost efectuate înainte ca procedura în Cameră să fie deschisă publicului. Iar procedând cu uşile închise, ei au putut să se asigure că martorii nu îşi coordonează versiunile.

În pofida opoziţiei Casei Albe, nouă persoane au fost audiate deja cu uşile închise. În schimb, mai mulţi secretari şi personalităţi au refuzat să livreze documente.

Un fost consilier de la Casa Albă, Charles Kupperman, nu s-a prezentat luni la audieri. El a sesizat justiţia vineri, declarându-se prins în cleşte între Congres şi Executiv, care i-a ordonat să refuze să fie audiat.

Acest recurs ar putea avea consecinţe importante asupra anchetei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult