Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Americanii și-au luat adio de la John McCain. Politicieni celebri au participat la funeralii

Your browser doesn't support HTML5 video.

America şi-a luat rămas bun, sâmbătă, de la John McCain, erou de război, caracter exemplar, o personalitate care a promovat patriotismul şi unitatea, atât de fragile în America dezbinată a lui Donald Trump.

De altfel, actualul şef al statului nu a participat la funeralii, ci a plecat la unul dintre cluburile sale de golf de lângă Washington.

Cei mai respectaţi politicieni americani s-au strâns în Catedrala din Washington, alături de văduvă Cindy, cei 7 copii ai cuplului McCain şi mama regretatului politician, Roberta, în vârstă de 106 ani.

Marele absent a fost preşedintele Donald Trump, care a batjocorit public statutul de erou de război al lui John McCain, ţinut captiv şi torturat timp de 6 ani, în Vietnam. "Mie îmi plac oamenii care nu se lasă capturaţi", tuna în 2015 Donald Trump, care nici măcar n-a efectuat serviciul militar.

În octombrie 1967, în timp ce pilota un bombardier în Vietnam, John McCain a fost doborât cu o rachetă. Aterizat cu paraşuta, cu fracturi grave, McCain a agonizat un timp, înainte ca nord-vietnamenzii să-şi dea seama pe cine capturaseră.

Citește și
McCain
Ultimul omagiu adus de familie și prieteni senatorului John McCain. Gestul văduvei

Comuniştii s-au oferit să-l repatrieze în schimbul semnării unei mărturisiri în care să se declare criminal de război. În urma refuzului, McCain a fost schingiuit. Iar când vietnamezii i-au propus din nou eliberarea, el a ţinut să rămână solidar cu soarta celorlalţi camarazi căzuţi prizonieri.

Ceremonia funebră s-au deschis cu discursul emoţionant al fiicei lui John McCain.

Meghan McCain a stârnite ropote de aplauze când a luat în derâdere sloganul de campanie al lui Donald Trump, chiar în prezenţa fiicei preşedintelui, Ivanka.

Meghan McCain: "America lui John McCain nu are nevoie să-i fie redata măreţia, pentru că America a fost mereu măreaţă!"

George W. Bush şi Barack Obama, care au pus capăt ambiţiilor prezidenţiale ale lui John McCain - în primarele republicane din 2000, iar apoi în alegerile din 2008 - au mărturisit că senatorul i-a făcut să fie preşedinţi mai buni.

Barack Obama: "Ce altă cale de a râde la urmă decât să ne facă, pe George W. Bush şi pe mine, să-l vorbim de bine la o oră de maximă audienţă?"

George W. Bush: "Anumite vieţi sunt atât de intense, încât e greu să ţi le imaginezi sfârşite, anumite voci sunt atât de vibrante şi de distincte încât e dificil să le concepi amuţite. Absenţa lui John e palpabilă, precum tăcerea de după un răget puternic de leu."

Văduva Cindy McCain nu şi-a mai putut reţine lacrimile când soprana Renee Flemming a interpretat balada Danny Boy, o trimitere la rădăcinile irlandeze ale lui John McCain.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult