Modifica setarile cookie
Toate categoriile

”Ambuscadă după ambuscadă în Fâșia Gaza”. Trupele israeliene și Hamas duc lupte aprige

Atât Forțele de Apărare Israelului, cât și aripa militară a Hamas au făcut declarații cu privire la ”ambuscade după ambuscadă” și lupte aprige în interiorul taberei de refugiați Jabalia din nordul Gazei.

În timp ce operațiunile israeliene din Gaza s-au extins la sudul enclavei, confruntările dintre luptătorii Hamas și trupele IDF au continuat în nord.

Luptătorii Hamas „au pus o ambuscade, pregătindu-se să atace forțele noastre în timp ce treceau prin ruta centrală de trafic”, a spus IDF.

„Forțele au flancat inamicul pe una dintre alei, surprinzându-i și trăgând în teroriști”.

IDF a mai anunțat că a urmat un schimb de focuri, care s-a încheiat doar când luptătorii Hamas au fost „eliminați”, a spus IDF, fără a oferi alte detalii.

Brigăzile Al Qassam, aripa militară a Hamas, au declarat pe rețelele de socializare că „din această dimineață, mujahedinii noștri duc lupte aprige de la distanță zero cu forțele inamice care pătrund la vest de tabăra Jabalia din nordul Fâșiei Gaza”.

Nu este clar câte victime a înregistrat fiecare parte în lupte. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult