“Am plecat doar cu sandalele acestea”. Cum încep viața de la zero cei care au fugit din calea talibanilor
În Lituania, au ajuns 181 de afgani, care speră să își contruiască o nouă viață. Mulți dintre ei au fost interpreți pentru soldații lituanieni din Afganistan.
„Mulți dintre noi am venit aici cu foarte puțin și, prin urmare, ne așteptăm la ajutor de la (guvernul – n.red.) lituanian. Am venit aici cu o singură pereche de pantofi - sandalele pe care le port”, a spus Ghulamuddin Sadiqi, care a fugit din Afganistan cu soția și cei cinci copii.
Toți cei șapte dorm într-o singură cameră, care până acum era folosită de elevii unei școli profesionale.
"Am avut doar câteva minute să plecăm din casa noastră din Afganistan", a spus el. „Era ora 22:00, când am primit un telefon de la Forțele Armate Speciale Lituaniene de pe aeroportul din Kabul și mi s-a cerut să vin cât mai curând posibil. Suntem fericiți că suntem în siguranță acum. Chiar nu ne putem plânge de nimic aici”, a punctat el.
"Întreaga mea lume s-a destrămat după ce talibanii au capturat țara și Kabul", a declarat și Mustafa Babakarhail, fost interpret pentru armata lituaniană, pentru Euronews. „Știam că înaintează, dar puțini au anticipat un colaps atât de rapid”, a continuat el.
Mustafa și-a adus soția și cei doi copii în Lituania, dar se teme pentru rudele pe care le-a lăsat în urmă. „Pot doar să sper că nu vor suferi", a spus el, precizând că știe ce urmează să se întâmple cu ei.
Vorbind despre ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, el spune că Afganistanul a făcut progrese mari sub coaliția condusă de NATO și a recunoscut că nu se aștepta ca guvernul afgan să cedeze așa repede.
Pentru cei lăsați în urmă se teme și Said Omar Saidi, un alt fost interpret pentru trupele lituaniene din Afganistan. El a fugit cu soția și copiii, lăsând în urmă alte rude. Întrebat de ce nu a putut să îi ia pe toți cu el, bărbatul a răspuns că: „Ei bine, evacuarea a avut loc foarte repede și prioritatea a fost să evacueze mai întâi interpreții și pe soțiile și copiii lor”.
El a spus că vorbește cu tatăl și fratele său prin WhatsApp, dar se teme că odată cu venirea la putere a talibanilor inclusiv conexiunea la Internet o să fie afectată.