Alunecare de teren în China. Sunt zeci de morți și numeroase persoane dispărute
O viitură a avut loc vineri la ora locală 18:00 (10:00 GMT) în micul sat Weiziping, în apropiere de Xi'an, capitala provinciei Shaanxi.
Bilanţul anterior, dat publicităţii duminică dimineaţa, era de patru morţi.
"Şase persoane sunt încă date dispărute" în urma acestei tragedii, a precizat Biroul de gestionare a situaţiilor de urgenţă din Xi'an într-un comunicat publicat pe internet.
Ploi extreme în ChinaPloile au provocat o alunecare de teren care "a măturat două case" şi "a avariat drumuri, poduri, alimentarea cu energie electrică şi alte infrastructuri", anunţase anterior postul naţional de radio CNR.
Circa o sută de militari şi pompieri au fost mobilizaţi pentru a participa la operaţiunile de salvare, care "continuau" duminică, potrivit CNR, citată de Agerpres.
De câteva săptămâni, China se confruntă cu ploi extrem de abundente şi cu numeroase inundaţii soldate cu victime.
Ploile torenţiale care s-au abătut asupra nordului ţării începând cu 31 iulie s-au soldat deja cu zeci de morţi.