Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alte cinci cazuri de infectare cu coronavirus, în Franța. 86 de morți, în lume, în ultimele 24 de ore

Franţa a confirmat, sâmbătă, alte cinci cazuri de infectare cu coronavirus. Sunt cinci britanici, care au locuit în aceeaşi cabană, iar infecţia a pornit de la un bărbat care fusese în Singapore.

În total, sunt 11 persoane bolnave în Franța. Și 725 de morți în toată lumea, din cauza temutului virus. Printre victime se numără un american şi un japonez care sunt primii străini care au murit din cauza virusului chiar la Wuhan, oraşul de unde a pornit epidemia.

Ultimele 24 de ore au fost cele mai grave de la izbucnirea epidemiei, pentru că s-a înregistrat cel mai mare număr de decese: 86. De aceea, Beijingul pastrează carantina impusă locuitorilor din marile oraşe, pentru a opri răspândirea virusului ucigaş.

Tot mai multe ţări impun restricţii la călătoriile spre şi dinspre China, din cauza epidemiei de coronavirus, astfel că mii de străini au rămas în acest stat, indiferent de dorinţa lor. Printre cei aflaţi în China se află şi numeroşi români, care povestesc în mesaje video cum trăiesc în carantina impusă de autorităţi, la Beijing sau Shanghai.

Între timp, pe Insula Crăciunului, unde au fost izolaţi australienii care au călătorit în China, o fetiţă manifestă toate simptomele infectării cu coronavirus.

Citește și
coronavirus
5 cetățeni britanici s-au infectat cu coronavirus într-o stațiune de schi din Franța

Într-o situaţie dificilă sunt pasagerii de pe nava de croazieră blocată în portul japonez Yokohama, la bordul căreia sunt şi 17 români. Din fericire, niciunul dintre români nu se numără sunt printre cei infectăți. Bolnavii identificați sunt preluați de medici și duși pe țărm, într-un spital japonez.

Rebecca este unul dintre turiştii americani aflaţi la bordul navei de croazieră Diamond Princess, blocată la ţărm în portul japonez Yokohama. Tânăra a primit o veste îngrijorătoare: este infectată cu noul coronavirus.

Rebecca Frasure: „Am aflat în dimineaţa asta, de la un reporter, că 41 de oameni au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus şi am aflat că sunt printre ei. Nu am avut simptome până acum, doar o tușe uşoară, dar nimic ieşit din comun”.

Ceea ce nu ştia Rebecca, în momentul în care înregistra acel video, era faptul că numărul persoanelor infectate era mult mai mare, o dovadă a vitezei cu care virusul se poate propagă într-un spaţiu închis. Pentru a primi tratament în condiţii optime şi pentru a reduce riscul de a-i infectă pe alţii, tânăra a fost preluată de medici.

Rebecca Frasure: „Am fost informată că va trebui să fiu dusă la spital astăzi, în aproximativ o oră. Kent nu poate veni cu mine pentru că analizele lui au ieşit negative în acest moment. Şi eu o să stau acolo vreo trei zile sau... Habar nu am cât”.

Rebecca a primit vestea în linişte. Şi-a făcut bagajele şi şi-a luat rămas-bun de la soţul ei, care a rămas în carantină, la bordul navei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult